InfractionalLocal
Citit de: 0 ori

Urmărire la Borleşti. Beat la volan, nu a oprit la semnalul poliţistilor

Primele cifre ale dezastrului ecologic de pe lacul Izvorul Muntelui
Cercetați pentru infracțiuni rutiere

Doi bărbaţi de 32, respectiv 26 de ani, din comuna Borleşti au fost urmăriţi ieri, 22 iulie, de poliţişti după ce au refuzat să oprească la semnalul acestora. După un kilometru în care au fost urmăriţi de poliţiştii de la Secţia de Poliţie Rurală, care aveau puse în funcţiune semnalele acustice şi luminoase, cei doi bărbaţi au abandonat autoturismul şi au luat-o la fugă. În cele din urmă au fost prinşi, iar conform I.P.J. Neamţ, şoferul avea o alcoolemie de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat:

„La data de 22 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești, au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism, care se deplasa pe DJ 156 A, din Borleşti, însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea.

Astfel, polițiștii au procedat la urmărirea acestuia, folosindu-se semnalele acustice și luminoase ale autospecialei, autoturismul fiind oprit după aproximativ 1 km. Din interiorul acestuia au coborât două persoane, care au abandonat autoturismul și au fugit pe un teren viran, polițiștii procedând la urmărirea și prinderea acestora.

Din cercetările efectuate de polițiști, a rezultat că autoturismul a fost condus de un bărbat, de 32 de ani, care era însoțit de un tânăr, de 26 de ani, ambii din localitatea Borlești.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.”

Andreea LARGER (sursa I.P.J. NEAMŢ)

Distribuie știrea:

Etichete: infractiune rutiera, nu a oprit la semnalul poliţistilor, Urmărire la Borleşti. Beat la volan
Articolul anterior
Primele cifre ale dezastrului ecologic de pe lacul Izvorul Muntelui
Articolul următor
Cercetați pentru infracțiuni rutiere

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed