JustitieLocal
Citit de: 0 ori

Desi era urmarit international, conducea beat

AVERTIZARE- crestere alarmanta a cazurilor de cancer de piele in Neamt
Hoti de lemne prinsi de politisti la sfarsitul saptamanii

Un echipaj de poliție rutieră a oprit pe bulevardul General N. Dăscălescu un autoturism marca VW Passat înmatriculat provizoriu în județul Bacău, al cărui conducător auto nu avea asupra sa actele de identitate.

„Conducătorul auto surprins în trafic în noaptea de 3 octombrie s-a recomandat a fi un bărbat de 35 de ani, din Bacău, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor efectuate polițiștii au stabilit că șoferul a comunicat datele personale ale unei alte persoane, acesta fiind identificat în persoana unui tânăr de 26 de ani, din Buhuși. Totodată s-a stabilit că acesta nu deținea permis de conducere și poseda un mandat de arestare, fiind urmărit la nivel național și internațional pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat“, ne-a declarat subinspector Elena Bulgărea, purtător de cuvânt al IPJ Neamț.

Persoana a fost reținută în vederea încarcerării, iar cercetările față de aceasta continuă pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe sub influența alcoolului, fără să posede permis de conducere și fals privind identitatea.

Geanina NICORESCU

Distribuie știrea:

Etichete: conducea beat, prins in tragic, urmarit international
Articolul anterior
AVERTIZARE- crestere alarmanta a cazurilor de cancer de piele in Neamt
Articolul următor
Hoti de lemne prinsi de politisti la sfarsitul saptamanii

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed