AdministratieLocal
Citit de: 10 ori

USR-iștii din CJ îl bagă în corzi pe Arsene. Cer monitorizare electronică și hartă în timp real pentru utilajele de deszăpezire pe drumurile județene

Scandalul preţurilor la energie. Emilia Arcan: ”ANRE este sub umbrela PSD. Cerem demisia şi demiterea tuturor celor care au provocat acest dezastru pentru români!”
DGASPC Neamț: Indemnizații mai mari pentru persoanele cu dizabilități DOAR în ianuarie
Consilierii USR din CJ Neamt îl baga in corzi pe Arsene, cerandu-i ca in bugetul pe anul 2022, sa fie prevazuti bani pentru implementarea unui sistem prin care utilajele de deszapezire ale DRUPO (firma controlata de CJ Neamt), sa fie urmarite si monitorizate in permanenta prin GPS. Initiativa USR este un cartof fierbinte aruncat in mana lui Arsene, pentru ca o astfel de masura ar afecta grav anumite interese. DRUPO este firma care ar trebui sa intervina pe timp de iarna pe drumurile judetene, insa desi incaseaza sume considerabile pentru astfel de activitati, realitatea din teren este cu totul alta. De aceea, consilierii USR mai vor ca utilajele sa poata fi urmarite in timp real, de orice cetatean, pe o harta care ar urma sa fie publicata pe site-ul CJ Neamt. Daca nu este nimic de ascuns, Arsene ar trebui sa raspunda favorabil cererii USR-istilor. ”Consilierii județeni USR Neamț au solicitat conducerii Consiliului Județean să aloce sumele necesare pentru a monitoriza public utilajele firmelor care deszăpezesc drumurile județene. Totodată, alături de această investiție, colegii noștri au cerut și ca pe site-ul Consiliului Județean să existe o hartă pe care să se transmită în timp real unde sunt utilajele și ce drumuri sunt deszăpezite.
Discuțiile cu conducerea CJ Neamț au început încă de anul trecut, însă timpul de implementare era foarte scurt, chiar dacă sumele necesare investiției puteau fi alocate în cadrul unei rectificări bugetare.
„În contextul publicării propunerii bugetului CJ Neamț pe anul 2022, grupul de consilieri județeni USR Neamț solicită implementarea unei soluții la nivelul instituției astfel încât atât angajații CJ, cât și nemțenii să poată vedea în timp real cum se face deszăpezirea în județ și când se intervine pe un anume tronson de drum.
Nu inventăm apa caldă la Neamț, sunt multe Consilii Județene și primării care folosesc astfel de sisteme de monitorizare. Și la Neamț există, dar fiecare firmă contractată are propriul sistem, iar comunicarea se face separat cu fiecare, neexistând o variantă integrată de monitorizare la nivel județean. Sper să existe disponibilitate din partea conducerii CJ și, începând cu iarna viitoare, fiecare nemțean să poată urmări printr-un simplu click cum decurge procesul de deszăpezire, care drumuri au fost deszăpezite și care nu sau când ar putea ajunge un utilaj pe un drum blocat. Este o investiție de bun simț, acum când există atâtea soluții tehnice la îndemână, iar din punct de vedere financiar nu există niciun impediment”, a precizat Maria Apostol, liderul consilierilor județeni USR Neamț, se arata intr-o informare pe pagina de facebook USR Neamt.
Ionut CORFU

Distribuie știrea:

Etichete: USR-iștii din CJ îl bagă în corzi pe Arsene. Cer monitorizare electronică și hartă în timp real pentru utilajele de deszăpezire pe drumurile județene
Articolul anterior
Scandalul preţurilor la energie. Emilia Arcan: ”ANRE este sub umbrela PSD. Cerem demisia şi demiterea tuturor celor care au provocat acest dezastru pentru români!”
Articolul următor
DGASPC Neamț: Indemnizații mai mari pentru persoanele cu dizabilități DOAR în ianuarie

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed