Focarele de hepatita A depistate in judet se extind de la zi la zi, mai ales in colectivitatile scolare. Pe fondul internarilor succesive din ultimele zile, medicii din sectia Contagioase a Spitalului Judetean de Urgenta Piatra Neamt au inaintat conducerii unitatii o solicitare de suplimentare a numarului de paturi.
„Astazi avem internati 35 de bolnavi cu hepatita A, 30 dintre acestia fiind copii. Dr. Valentin Goga, seful sectiei Contagioase, a afirmat ca sunt internati copii de varsta prescolara si scolara, cu forme medii si usoare de boala, care trebuie insa izolati de colectivitate pentru a nu transmite virusul.
Sunt zeci de cazuri confirmate in Piatra Soimului, Roznov, Almas-Garcina si Valeni. Inceperea anului scolar a insemnat revenirea copiilor in colectivitate, asa incat nu este de mirare ca asistam la o extindere a focarelor.
Roxana Pipirigeanu – Epidemiolog Sef DSP Neamt
„In urma anchetelor epidemiologice am stabilit ca nu sunt probleme cu apa, nici cu alimentele, in aceste cazuri fiind vorba despre o transmitere a virusului pe fondul igienei precare. Insistam asupra importantei spalatului pe maini inainte de masa, dupa masa, inainte de a merge la toaleta si dupa folosirea acesteia. Nu este un moft, este o regula elementara de igiena. Am dori ca educatia sanitara sa se faca in familie, dar si in scoli, cel mai aproape de elevi fiind cadrul didactic. Sigur ca si medicii de medicina scolara merg prin clase si fac educatie sanitara. In scolile unde au fost depistate cazuri de heepatita A s-au facut dezinfectii, iar triajul epidemiologic continua. Timp de 7 saptamani de la izolarea ultmului caz de imbolnavire se va face examinare clinica a elevilor in scoala si vor fi recoltate probe pentru analize de laborator”
Copiii care se insanatosesc si au confirmarea medicala ca nu mai reprezinta pericol de raspandire a bolii pot reveni in colectivitate.