Local
Citit de: 16 ori

Vasluian prins la Piatra Șoimului, cu trufe recoltate ilegal

Florentina Luca Moise, raport privind starea la zi a școlilor din Neamț, în prag de nou an școlar
8 șoferi de camioane reținuți, după ce au furat motorină de peste 30.000 de euro

La data de 7 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Borlești au acționat pe linia protejării fondului forestier naţional.

Astfel, polițiștii au depistat în trafic, un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din județul Vaslui, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Piatra Șoimului.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii au descoperit 2.250 de grame  de trufe negre, care ar fi fost recoltate din fondul forestier, fără a deține autorizație.

Polițiștii au confiscat cantitatea de trufe și au predat-o specialiștilor din cadrul Ocolului Silvic.

Persoana în cauză a fost sancționată contravențional, conform prevederilor Legii nr. 171/2010 R. privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu amendă în cuantum de 2.000 de lei.

sursa: IPJ Neamț

Distribuie știrea:

Etichete: cu trufe recoltate ilegal, Vasluian prins la Borlești
Articolul anterior
Florentina Luca Moise, raport privind starea la zi a școlilor din Neamț, în prag de nou an școlar
Articolul următor
8 șoferi de camioane reținuți, după ce au furat motorină de peste 30.000 de euro

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed