Hotărârea de Consiliu Local P. Neamț, aprobată în luna octombrie 2023, prin care taximetriștii pot alege orice culoare pentru mașini, este ilegală. Potrivit unui document emis de Registrul Auto Român în urma unei solicitări a Reprezenanței RAR Neamț, privind clarificări asupra legalitatății deciziei CL Piatra Neamț, HCL-ul în cauză ar fi total pe lângă lege.
Conform HCL-ului de pe 26 octombrie, ”Culoarea autovehiculelor care efectuează activitatea de taxi pe raza municipiului Piatra Neamț, este culoarea prevăzută în cartea de identitate a autovehicului”. Adică taximetriștii nu mai erau obligați să aibă culoarea galbenă pe jumătate din mașină, acest aspect, rămânând la libera lor alegere: ori galben, ori culoarea din certificat pe întregul autovehicul.
Numai că RAR- central, spune cu totul altceva. Legea prevede că taxiurile ”vor avea culoarea galbenă, dacă prin hotărâre a consiliului local, nu s-a stabilit altă culoare”. Cei de la RAR explică prevederea legală, astfel: ”autovehiculele care efectuează transport în regim de taxi, trebuie să aibă caroseria fie de culoare galbenă, fie de altă culoare, însă aceasta din urmă trebuie să fie stabilită de către consiliul local și menționată în mod clar”
Pe cale de consecință, Consiliul Local Piatra Neamț va trebui să revină asupra deciziei care lăsa la liber culoarea mașinilor taxi și să emită un alt HCL care să prevadă clar, ce culoare trebuie să aibă taxiurile din oraș. Chiar dacă asta va crea disconfort unei cunoscute firme de taxi care a crezut că prin HCL-ul ilegal poate scăpa de o cheltuială de câteva zeci de mii de lei pentru înfolierea a vreo 10 mașini.
Later edit: Conform prefectului Adrian Niță, HCL-ul nu a primit aviz de legalitate, iar Prefectura a cerut explicații de la Primăria Piatra Neamț, însă până astăzi, nu s-a primit niciun răspuns
Mai jos, documentul RAR emis pe 13 decembrie, care a ajuns și la Primărie și la Prefectura Neamț:
Ionut CORFU