Primarul Andrei Carabelea a convocat o ședință extraordinară pentru vineri, 1 Martie, ocazie cu care i se pregătește un mărțișor viceprimarului Alin Lehăduș, devenit un fel de ”războinicul trandafirilor” după ce a trecut recent în barca PSD.
Primul proiect pe ordinea de zi a ședinței, este ”eliberarea din funcție a domnului viceprimar Alin Lehăduș”. Proiectul este semnat de 11 consilieri locali, la care se adaugă încă 3 consilieri locali USR. Pentru demiterea lui Lehăduș este nevoie de voturile a 16 consilieri locali, adică două treimi din numărul total (23) al consilierilor locali. Pentru diferenta de 2 voturi, ar fi cel puțin 3 variante valabile luate în calcul. Votul pentru demitere este secret. Proiectul are șanse maxime să treacă, chiar dacă ședința va fi boicotată de PSD-iști prin prezență online.
Conform referatului de aprobare semnat de cei 11 consilieri, Lehăduș a dat dovadă de ”superficialitate, lipsă de seriozitate și corectitudine, insubordonare față de primar”, iar atitudinea lui ”este de natură să pună în pericol funcționarea actualei formule de management a instituției”.
În ședința de CL de astăzi, primarul Andrei Carabelea l-a acuzat pe Lehăduș că boicotează activitatea primăriei
Proiectul de Hotărâre
proiect nr.1Ionut CORFU
Reglări de conturi între coridoare!?
Poate așa mai aflăm și noi câte una câte alta?
Totuși, nu cred ca domnul primar s-a coborât atât de jos încât să “fure” apa cu un sistem atât de rudimentar!
Acum, dacă domnul Lehadus a deschis ușița cutiuței, frumos și recomandat ar fi să ne informeze cu lucruri care țin de administrația publică, lucruri serioase, temeinice!
Dacă asta este tot ce putem afla despre Primarul Carabelea, ca a “fentat” Apaservul cu un sistem de bypass nefuncțional, fără să supăr pe nimeni, dar domnul Andrei merită cu siguranță un nou mandat, este imaculat dom’le ! Nicio licitație discutabilă, nici un hcl mânărit, nicio pilă pentru nimeni ??
Poate nu realizăm absurdul situației, cineva își arată puțin ghearele dar nimeni cu ceva concret, o înșiruire de posibile greșeli/abateri…
Totul pare a fi un scenariu, de unde se vrea ca dl Carabelea să câștige cu siguranță un nou mandat iar domnul Lehadus un loc eligibil pe o listă în cadrul noului său partid PSD,nimic mai mult…!