InfractionalLocalNationalVideo
Citit de: 22 ori

VIDEO de la descinderi- Peste 20 de țigani, reținuți la Târgu Neamț

Bărbatul dispărut în pădure la Pipirig, a fost găsit
Noul director Publiserv a intrat în pâine supervizat de Chitic

Desfasurare de forte fara precedent in aceasta dimineata la Targu- Neamt si la Vanatori Neamt, la domiciliile celor care au fost implicati in luptele de strada de saptamana trecuta. Peste 100 de mascati, jandarmi si politisti au fost moblilizati pentru actiune. Peste 20 de tigani au fost retinuti pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, încăierare si distrugere.

Comunicat de presa IPJ Neamt (VIDEO la sfarsitul articolului):

La nivelul I.P.J. Neamţ a fost organizată o acţiune, în cadrul căreia au participat 135 efective, respectiv poliţişti din cadrul I.P.J Neamţ și jandarmi din cadrul I.J.J. Neamț și Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

După un instructaj prealabil, în jurul orei 06:00, s-au pus în executare 22 de mandate de aducere cu pătrundere, fără consimţământ în domiciliu, emise de Judecătoria Tîrgu-Neamţ, în vederea documentării activităţii de cercetare penală, în dosarul penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tîrgu-Neamț, sub aspectul comiterii infracţiunilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi încăierare. În urma probatoriului administrat în cauză, față de două persoane s-a dispus extinderea urmăririi penale şi cu privire la comiterea infracţiunii de distrugere.

Mandatele au fost puse în executare în 3 locaţii, din care 5 mandate în oraşul Tîrgu-Neamţ, 5 pe strada Cetății, din localitatea Vânători-Neamț,  și 12 pe strada Ștefan cel Mare, din aceeași localitate.

Toate persoanele depistate au fost conduse la sediul Poliției orașului Tîrgu-Neamț în vederea audierii. Totodată, alte 16 persoane care nu au putut face dovada identității și nu justificau prezența în locațiile în care s-a acționat, au fost conduse la sediul poliției, unde au fost amprentate și fotografiate.

Pe perioada desfășurării acțiunii nu au fost înregistrate incidente.

Polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore față de cele 22 de persoane, care au fost încarcerate în arestul I.P.J. Neamț, iar în cursul zilei de mâine urmează să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu-Neamț cu propunerea luării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă în vederea identificării și individualizării participației altor persoane la conflict și tragerea la răspundere penală a acestora.

Ionut CORFU

Distribuie știrea:

Etichete: reținuți la Târgu Neamț, VIDEO de la descinderi- Peste 20 de țigani
Articolul anterior
Bărbatul dispărut în pădure la Pipirig, a fost găsit
Articolul următor
Noul director Publiserv a intrat în pâine supervizat de Chitic

Ești de acord? Sau ai altă părere?

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed