Cei doi suspecti de viol, au fost prezentati instantei de catre procurorul de caz, cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile. La ora redactarii, sedinta instantei se terminase, urmand ca judecatorii sa ia o decizie, cel mai probabil, in defavoarea celor doi.

Ei au 17 ani, respectiv 26 de ani si sunt din Roznov. Cel de 17 ani este fiul unui politist, iar celalalt, este dascal la biserica din Dusesti, comuna Stefan cel Mare.

Ambii sunt suspectati, ca in noaptea de sambata spre duminica, au servit cu bauturi alcoolice pe doua tinere din Savinesti, intr-un club din Roznov, apoi in jurul orei unu, au plecat cu un autoturism, cu tot cu cele doua fete, pentru a le duce acasa, toti fiind in stare de ebrietate. Pe drum insa, au oprit si se pare ca au intretinut relatii sexuale normale, cu una din cele doua tinere, in varsta de 18 ani, impotriva vointei ei.

Dupa consumarea faptei de care sunt acuzati, cei doi au lasat fata undeva pe lunca Bistritei, aceasta ajungand ulterior acasa, dupa care a sesizat la politie cele petrecute.

Astazi, in jurul orelor 15, suspectii au fost prezentari procurorului, care dupa audieri, a facut propunerea de arestare preventiva pentru 30 de zile.

Cand au ajuns la Parchet, unul dintre suspecti, cel care este dascal, a strigat catre presa ca este nevinovat si ca totul este o inscenare a politiei din Roznov. Tot el a declarat procurorilor, ca nu a intretinut relatii sexuale cu victima, lasand sa se inteleaga ca doar minorul a facut asta.

Se pare insa, ca procurorii au dovezi solide in sprijinul acuzarii, cum ar fi probe gasite in masina cu care s-au deplasat violatorii si chiar martori care pot confirma ca a avut loc un viol. Anchetatorii vor incerca sa afle si daca cei doi au premeditat violul, avand in vedere ca le-au servit pe tinere cu alcool, tot timpul pe care l-au petrecut in compania celor doua.

Ionut Corfu

2 COMENTARII

  1. Politia Roznov corecta? Dosar numar 1879/2012 din data de 17.04.2012 (distrigere) in care vicele primar din Roznov este acuzat de diatrugere,a fost musamalizat Verificati! Dosar nr. 2453/p.2720013 nr.politie 735094/27.2013 (vatamare corporala) politia Roznov dim nou ascunde dosarul in sertar pt. Totdeauna Verificati ziaristilor . Fapta din 2013 Conastantin Maria din Roznov reclama disparitia a 102 milioane lei din casa ,la data locului soseste politia si spune pagubitei ca se vor intoarce la ora 4 cu criminalistoca.surpriza Nu sau mai intors. Noiembrie 2013 Radu Catalin Constantin din Roznov este lovit purernic in cap cu o sticla de Trifan Elena din Slobozia in barul sifonului politiei Roznov nr. Dosar 5804/p/2013 nr. Politie 735235/2013 caz musamalizat. Un alt caz musamalizat de catre pol Roznov mai exact de catre Agentul Spiridon C,nimitul Irimia G. Din Roznov . Este taiat in zona gatului si agresat de catre 3 peesoane ,in 2013 iar politia Roznov audiaza martorul principal aflat la incident la data de 19.01..2014 indicandui ce sa scrie pt. Ase musamaliza. Iar in cazul lui Buzoianu transmit doar atat : l-au lucrat sifoanele Primariei si a politiei Roznov pt. Tot ceea ce a vorboit candva si pt. Ca sa stiut ca detine ceva material. I se va cere bani. Verificati domnilor ziaristi ,mergeti la Tablan ca stie de ,a foat informat dar a tinut Politia Roznov in spate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.