”Acasă-i România, acasă-i tricolorul, suntem una cu țara, noi suntem poporul”, este refrenul clipului video realizat pe un cântec (cover) interpretat de peste 40 de copii de la Grupul vocal FLOARE DE COLŢ Piatra Neamţ, coordonat de instructorul Georgiana Şerban-Axinte.
Clipul (coproducție vestea.net și tvmneamt.ro) cu mesajul dedicat românilor nevoiți să plece în pribegie în țările lumii, dar și celor dragi rămași acasă, tinde să devină viral și a strâns aproape 50.000 de vizualizări și mii de distribuiri pe rețelele de socializare (fără să fie sponsorizat), în mai puțin de 24 de ore de la lansare, un succes de necontestat, având în vedere că bugetul pentru producție a fost ZERO.
Filmările maraton la care copiii au făcut față eroic, au fost realizate într-o singură zi, în 4 locuri: Cetatea Neamțului, Târpești (Muzeul Popa), Crăcăoani și pe platoul Curții Domnești din Piatra- Neamț. Doi dintre operatorii de imagine (cameramani), Flavius Corfu și George Vinca au 15, respectiv 14 ani. Montajul a fost realizat tot de Flavius Corfu, în 3 zile, însumand peste 20 de ore de muncă.
”Mi-am dorit mereu să pot forma un grup vocal și în urmă cu 2 ani a pornit această idee frumoasă de a cânta la un loc copii și adolescenți, într-un număr cât mai mare. La momentul acesta, Grupul vocal ” Floare de colț” cuprinde 58 de copii, majoritatea elevi ai Școlii Populare de Arte din Piatra Neamț, a căror profesor, îndrumător dar și prieten, le sunt. Consider totuși că fără implicarea părinților și seriozitatea copiilor, ne-ar fi greu să ducem la bun sfârșit aceste activități. Cu siguranță, Grupul vocal „Floare de colț” va impresiona în cel mai frumos mod posibil și în viitor”, a declarat instructorul Georgiana Şerban-Axinte.
Vestea. net: Despre “Acasă-i România”, despre tricolor şi durerea dezrădăcinării în cazul celor obligaţi să ia drumul străinătăţii. Cu pui de români de la Neamţ care interpretează magistral, filmaţi – şi de copii! – între zidurile Cetăţii Neamţ sau la umbra Turnului lui Ştefan cel Mare de la Piatra Neamţ.
ACASĂ-I ROMÂNIA – cover, Grupul vocal FLOARE DE COLŢ Piatra Neamţ, instructor Georgiana Şerban-Axinte. Fetiţa – Niculina Niţă, Băiat – Denis Şarban, Mama – Ioana Bucălău, Tata – Florin Mihuţ, Ştefan cel Mare – Costache Lupu. Cu participarea Străjerii Cetăţii Neamţu’, Instructor Preot Marian Filip. Cu sprijinul MEGA TRAVEL, cover realizat după cântecul interpretat de Laura Olteanu, versuri – Mariana Honceru. Imagine: Flavius Corfu şi George Vinca, director imagine: Ionuţ Corfu, montaj: Flavius Corfu, aranjament muzical: Saint Sound Records & Studios Piatra Neamţ. Scenariul şi regia: Daniel Vinca. Produs deVESTEA.net si Tvm Neamţ, august 2018.
Cu mulţumiri şi pentru toţi ceilalţi care au sprijinit realizarea acestui videoclip
Ionut CORFU
2 comentarii. Leave new
Ar suna mai bine „cântec pentru străini” parca e românește sau poate va ți născut în Italia, ori va refereați la tradiții, păstrați limba română, ca stranieri nu dau doi bani pe voi..
Sa se intoarca, aici construim cu truda comunismul, sa puna si ei umarul.