Vizită oficială a Ambasadorului Republicii Azerbaidjan la Piatra-Neamț
Comunicat de presă- Primăria Piatra Neamț: Primarul Municipiului Piatra-Neamț, Adrian Niță, a primit, ieri, vizita oficială a Excelenței Sale, domnul Gudsi Osmanov, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Azerbaidjan în România.
Întâlnirea a avut ca obiectiv principal identificarea unor oportunități de cooperare între România și Republica Azerbaidjan, cu accent pe dezvoltarea de parteneriate între Municipiul Piatra-Neamț și unități administrativ-teritoriale din Azerbaidjan. De asemenea, au fost discutate perspective de atragere a investitorilor azeri în diverse domenii economice locale. E.S. Gudsi Osmanov a fost însoțit de Ioan Anton Mazărianu, CEO al Comes SA, companie nemțeană cu operațiuni în Republica Azerbaidjan.
Primarul Adrian Niță a evidențiat potențialul municipiului și al județului Neamț, atât în turism, cât și în agricultură, industrie și servicii: „Mă bucură și mă onorează vizita Excelenței Sale, domnul Gudsi Osmanov. Consider această întâlnire un punct de plecare solid pentru viitoare investiții în orașul și județul nostru. Suntem deschiși colaborării cu companii din Azerbaidjan și există numeroase oportunități pentru mediul de afaceri azer: Neamțul deține cel mai mare număr de monumente istorice din țară, iar la Piatra-Neamț investim constant în turism și în proiecte dedicate calității vieții. Am prezentat Excelenței Sale oportunități în domeniul medical, al turismului și al infrastructurii de agrement. Discuția a fost una productivă și deschide perspective concrete de colaborare.”
La rândul său, Ambasadorul Republicii Azerbaidjan a subliniat deschiderea și ospitalitatea comunității locale, precum și interesul pentru dezvoltarea unor parteneriate economice durabile: „Piatra-Neamț este o adevărată bucată de rai. Am întâlnit aici oameni primitori și deschiși, dar și numeroase oportunități pentru investitorii din Azerbaidjan. Există potențial în agricultură și agronomie, dar și în alte domenii, inclusiv construcții, unde companiile azere au deja experiență în regiune. Sunt convins că putem dezvolta împreună proiecte de succes și îi mulțumesc domnului primar pentru primirea călduroasă și pentru deschiderea manifestată. Sunt încrezător că această colaborare va fi una de lungă durată.”
În încheiere, Excelența Sa a lansat invitația organizării unei întâlniri cu investitori din Azerbaidjan, la care să participe reprezentanți ai diverselor ramuri economice și industriei, cu scopul de a identifica proiecte comune și de a consolida cooperarea economică bilaterală.
G.T.













