Într-un moment în care în PSD Neamț abia se ascut săbiile pentru luptele grele ce se vor da pe moștenirea lui Arsene, Vlad Marcoci, fost președinte CJ Neamț, toarnă gaz pe foc. Acesta a declarat astăzi la Monitor TV în emisiunea ”Revista presei altflel”, că vrea să fie candidatul PSD la alegerile locale de anul viitor, pentru funcția de președinte al CJ. ”Cine nu și-ar dori”, a spus Marcoci, adăugând mai în glumă mai în serios, că are 5% șanse să fie desemnat candidat, ceea ce s-ar traduce în susținerea a 5% din organizația PSD Neamț.

Întrebat despre fuga lui Arsene după ce a fost condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare, Vlad Marcoci a spus: ”Consider că este o prostie din partea lui, această fugă. Pentru că dacă a clamat că este nevinovat, un nevinovat nu fuge. Practic este o autoacuzare. Deci, a greșit. Nu avea voie să facă acest lucru. Pentru că asta îl dezonorează.

Marcoci a mai spus în emisiune că este simplu membru PSD. Declarația lui este prima venită din PSD pe acest subiect. Până astăzi (5 zile de la condamnare), niciun PSD-ist din Neamț, fie el parlamentar, primar sau cu vreo funcție în partid, nu a comentat nimic despre condamnarea și fuga celui căruia până ieri, social democrații i se închinau și îl lăudau ca fiind întâiul PSD-ist al județului. Abia a doua zi după condamnare a fost emis un comunicat de presă (după mulți ani de zile) în care PSD-iștii afirmau că rămân la fel de puternici și vor lucra pentru binele județului (aceleași clișee comuniste de pe timpul domniei lui Arsene), însă fără nici măcar un cuvințel despre condamnare și/sau fugă.

Declarațiile complete ale lui Vlad Marcoci:

Ionut CORFU

2 COMENTARII

  1. Domnule Marcoci , nu ai vrea sa mai stai pe tușă, nu crezi că ți-a trecut timpul ? Mai lăsați domnule pe alți tineri că voi ați vândut Tara, sper sa vă duceți acasă cu PSD vostru cu tot, ce tot trageți la politica, mai mergeți la culcare că va trecut timpul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.