Zece romașcani de nota zece, au fost omagiați ieri, pentru contribuția adusă la dezvoltarea comunității romașcane. Evident, cei zece sunt doar o parte dintre romașcanii de zece care merită recunoștință. Evenimentul ”Gala Excelenței” face parte din șirul de manifestări prilejuite de Zilele Orașului Roman (15-19 mai) și a avut loc la Hanul Mărioarei, din Roman, gazdă fiind primarul Leonard Achiriloaei.

În cadrul Zilelor Municipiului Roman, am organizat Gala Excelenței Romașcane, un eveniment de tradiție, în care comunitatea și-a arătat respectul pentru cei 10 laureați ai ediției din acest an, care s-au remarcat prin realizări deosebite în diverse domenii de activitate. Sunt mândru de comunitatea noastră și de realizările sale, iar această gală a fost o oportunitate minunată de a recunoaște și de a celebra excelența și devotamentul celor care fac posibilă această frumoasă evoluție”, transmite primarul Leonard Achiriloaei

Iată cine sunt romașcanii care au primit ieri recunoștința administrației locale:

Dr. Ioana Elena Meriuţă

Născută pe data de 2 mai 1985, la Bacău, încă din copilărie a dat dovadă de o mare hotărâre și o sete de cunoaștere.

A absolvit Colegiul Național Ferdinand I din Bacău și apoi și-a urmat visul de a deveni medic dentist, frecventând cursurile prestigioasei Universități de Medicină Grigore T. Popa din Iași. După ani de muncă și dăruire, Ioana a absolvit, în anul 2010, Facultatea de Medicină Dentară.

          Pasiunea pentru domeniul său de activitate a continuat și a decis să se specializeze în Protetică dentară în anul 2014, atunci când a obținut titlul de medic specialist. Continuă să urmeze cursuri pentru a doua specialitate, străduindu-se mereu să-și îmbunătățească abilitățile și să ofere cea mai bună îngrijire posibilă pacienților săi.

          În viața ei profesională, doamna doctor Ioana Meriuţă este cunoscută pentru abilitățile sale excepționale de organizare și capacitatea de a-și conduce echipa în mod eficient. Împreună cu domnul doctor Ciprian Meriuţă, soțul domniei-sale, au creat Clinica de stomatologie Dentexpert, unde doamna Ioana este foarte respectată de colegi și iubită de pacienți.

Este o soție iubitoare și o mamă devotată celor trei fiice ale sale: Ilinca, Natalia și Smaranda. În ciuda programului încărcat, își găsește mereu timp pentru a petrece clipe magice alături de familia ei și de a crea împreună amintiri de neuitat.

Angajamentul doamnei Ioana față de excelență și etica de lucru sunt cu adevărat admirabile. Dăruirea față de comunitate se extinde dincolo de profesie, fiind  președinte al Consiliului părinților, partener al Proiecului CNRVara, precum şi al Proiectului anual desfăşurat la Clinica Dentexpert în Săptămâna Şcoala Altfel, cu participarea elevilor şi preşcolarilor din Roman.

Este o adevărată inspirație pentru toți cei care o cunosc, angajându-se mereu să învețe mai multe și să dea înapoi celorlalți.

           În concluzie, povestea doamnei doctor Ioana Meriuţă este una cu muncă asiduă, determinare și o dragoste adevărată pentru familia, comunitatea și profesia domniei-sale, fiind un exemplu strălucitor a ceea ce poate fi realizat cu pasiune, dăruire și o inimă bună.

Pr. Lucian Mihai Bobârnac

S-a născut în anul 1980, la București.

A urmat cursurile Liceului Teologic Sf. Francisc de Assisi şi este absolvent al Institutului Franciscan din Roman. 

După absolvire, a fost administrator la Revista Mesagerul Sf. Anton. Timp de 5 ani a fost preot misionar la o biserică din Liverpool.

Din anul 2014 superiorii l-au desemnat la conducerea proiectelor socio-caritative, educative și de incluziune ce sunt desfășurate de Fundația Umanitară Pacea, pentru a veni în întâmpinarea problemelor cu care se confruntă beneficiarii Fundaţiei, în speță, persoanele defavorizate (copii și adulți) din zona Romanului.

Astfel, pe partea socio-educativă a dezvoltat un Centru de Zi unde 50 de copii din medii defavorizate beneficiază, pe lângă activitatea didactică, și de mic dejun și prânz la cantina din incintă, precum și de tot ce înseamnă materiale didactice, asistență umanitară, medicală, igienică, și psihologică, fiind-le asigurat și transportul de acasă la Fundație.

Pentru persoanele adulte a dezvoltat, în parteneriat cu o pepinieră de plante ornamentale, cursuri de grădinărit și horticultură, astfel încât a putut înlesni crearea unor locuri de muncă pentru aproximativ 20 de tineri și adulți, mare parte din ei condamnați la sărăcie, în special din cauza analfabetismului și a lipsei de calificare în muncă.

Pe lângă aceste activități, prin intermediul Fundaţiei, la locuințele sociale din str. Fabricii, funcţionează un Centru medical unde se acordă asistența medicală de bază şi consiliere medicală.

În ultimul an, s-a implicat și în ajutorarea refugiaților ucraineni ajunși pe meleagurile romașcane, precum și în ajutorarea celor rămași în Ucraina.

Astfel, de la începutul războiului, a organizat și întreprins 12 transporturi cu ajutoare umanitare: alimente, medicamente, produse de igienă, haine, pături, sobe, generatoare și alte lucruri necesare lor în aceste vremuri tulburi.

Maria Andrici – manager SMU Roman

S-a născut la Roman, pe 30 mai 1977. A urmat cursurile Colegiului Naţional Roman-Vodă, promoția 1995. Este absolventă a Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi, Facultatea de medicină, promoţia 2001;

           După absolvire a fost angajată ca medic stagiar la Spitalul Municipal de Urgență Roman.

În perioada 2003 – 2009 a desfășurat activitate de medic rezident specialitatea Ortopedie-Traumatologie, în cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Iași.

Din anul 2009 a revenit în orașul natal, ca medic specialist Ortopedie – traumatologie în cadrul Spitalului Municipal de Urgență Roman, iar din anul 2014 este medic primar.

Din anul 2015, cu multă dăruire și implicare, deține funcţia de Manager al Spitalului Municipal de Urgență Roman.

          După un prim mandat, în care au fost puse la punct bazele programului managerial, în prezent, în cel de-al doilea mandat, putem vorbi de adevăratele rezultate:

          – Printr-o bună colaborare şi organizare, cu implicarea întregului colectiv, Spitalul Roman a făcut faţă cu brio în perioada de pandemie 2020-2021, în asigurarea continuităţii serviciilor medicale, fiind trataţi pacienti non-Covid din întregul judeţ Neamţ, precum şi din localitățile limitrofe din judeţele Vaslui, Bacău şi Iaşi.

          – Echipa de management a reuşit să atragă fonduri, atât europene prin proiectul Programul Operațional Infrastructură Mare, dar şi să încheie relaţii de colaborare cu firme private. Amintim de Asociaţia Culiţă Tărâţă care a donat Spitalului echipamente medicale şi aparatul de testare RT-PCR, astfel că Spitalul Municipal de Urgenţă Roman a fost unul dintre puţinele spitale din ţară care a putut testa pacienţii pentru virusul Sars-cov 2, încă de la începutul stării de urgenţă.

          – A reușit obținerea finanțării unor proiecte europene în Parteneriat cu Ministerul Sănătăţii,  care facilitează îmbunătăţirea accesului populaţiei din Regiunea N-E la serviciile medicale de urgenţă, prin dotarea cu aparatură de înaltă performanţă.

          Au fost atrase fonduri de fonduri pentru:

  1. Reabilitarea, modernizarea extinderea si dotarea Ambulatoriului de specialitate – peste 12 milioane lei, lucrările fiind în desfăşurare.
  2. Reabilitarea, modernizarea si dotarea Stației Centrale de Sterilizare, fonduri prin CNI- peste 5 milioane de lei – lucrări în desfășurare.
  3. Din fonduri proprii ale spitalului și cu ajutorul unor firme în spatele cărora stau oameni de bine, s-au început lucrările pentru modernizarea sistemului de producere a agentului termic și a apei menajere, proiect ce are termen de finalizare sfârșitul acestui an.
  4. Un alt proiect important efectuat anul trecut a fost cel de înlocuire a transformatoarelor de curent electric necesare alimentării cu energie a spitalului – montate în anul 1980, cu două transformatoare noi.
  5. De asemenea, modernizarea instalației de distribuție a agentului termic – apă caldă și menajeră Secția Pediatrie se află în execuție.

      Dotarea cu echipamente medicale performante a tuturor secţiilor Spitalului, modernizarea,  reabilitarea şi igienizarea secţiilor,  îmbunătăţirea calităţii condiţiilor hoteliere – toate acestea s-au realizat prin implicarea permanentă a doamnei doctor Maria Andrici şi a muncii în echipă, fiind vorba despre buna colaborare dintre medici, personal medico-sanitar, personal auxiliar și personal TESA.

          Toate cele menţionate au dus la cea mai recentă realizare a Spitalului Municipal de Urgenţă Roman: Acreditarea Spitalului romaşcan de către  Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate.

AMF BRUNS România SRL

Compania AMF-Bruns a luat ființă în Germania, în anul 1958, ca o companie de familie, și are în prezent fabrici în Germania – unde este și sediul central -, în Olanda, Anglia, SUA, Thailanda, precum și birouri de vânzări în mai multe zone de pe glob, precum Dubai, Rusia, Polonia sau SUA.

La Roman a fost amenajată singura fabrică a grupului din România și din Europa de Est, locația fiind aleasă mai ales datorită poziției geografice, compania având numeroși clienți în zona Europei de Est.

          În luna noiembrie a anului 2021, a fost inaugurată Compania germană AMF-Bruns, o investiție de 7 milioane de euro, care produce în fabrica de la Roman atât subansamble, ansambluri sudate pentru mașini care vor fi modificate pentru persoanele cu dizabilități – rampe pentru scaune cu rotile, trepte ajutătoare, scaune pentru șoferi modificate special pentru persoane cu dizabilități, pardoseli speciale cu sisteme de prindere pentru scaune cu rotile -, cât și structuri metalice pentru sisteme de transport industrial mare, benzi transportoare, silozuri, buncăre ori elevatoare.

          Totodată, investiţia a însemnat şi crearea a peste 100 de noi locuri de muncă şi un mediu de lucru profesionist.

 Încă de la înfiinţare, Compania AMF-Bruns s-a implicat și în activitățile comunității, sponsorizând premiile oferite elevilor şi profesorilor la Gala Excelenței în Educație.

De asemenea, Compania a susţinut activ evenimentele prilejuite de împlinirea a 150 de ani de la înfiinţarea Colegiului Naţional Roman-Vodă.

Un alt proiect a fost susținerea, în calitate de sponsor, a Echipei de robotică The Eagles, de la Colegiul Naţional Roman – Vodă.

Şi tot pentru tineri a fost organizat şi Proiectul Start Cariera, proiect desfășurat alături de Colegiul Tehnic Miron Costin.

Scopul final a fost ca tinerii să se integreze cât mai ușor pe piața forței de muncă, în mediul industrial și nu numai, să fie încrezători și să conștientizeze importanța unui loc de munca stabil, într-un climat profesionist, a declarat managerul Companiei AMF-Bruns România, domnul Nicolae Lucian Slavnea.

Ing. Şerban Ursu

S-a născut la Roman, acum mai bine de 65 de ani,  într-o familie de profesori care s-a îngrijit de educația sa în spiritul atașamentului față de morala creștină și față de valorile naționale.

A urmat cursurile Școlii generale nr.7 şi ale Colegiului Național Roman – Vodă. Este absolvent al Facultății de Electrotehnică din Iași, precum şi al unor cursuri postuniversitare de masterat în comunicare la Universitatea din Iași şi cursuri de formare în tehnica informării și documentării, management de proiecte şi management financiar.

După o frumoasă prietenie începută în anii liceului, în anul 1981 se căsătorește cu doamna Georgeta Florentina Scarlat, actualmente reputat medic cardiolog. Un an mai târziu se naște fiul, Radu – Ioan, cadru didactic – șef de lucrări la Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila București și șef al Departamentului de genetică medicală la Synevo România.

Domnul inginer Șerban Ursu a lucrat la renumita întreprindere URTAE Roman. În paralel, a desfășurat o intensă activitate socială în domeniul încurajării inventicii de tineret. 

După anul 1989 urmează o perioadă de navetă Roman – București, unde a lucrat la Ministerul Tineretului și Sportului, Departamentul de Tineret, urcând treptele profesionale de la referent de specialitate la Director general al Programelor Naționale de Tineret. Tot aici, în colaborare cu Institutul Național de Informare și Documentare și Ministerul Tineretului din Franța, a pus bazele rețelei naționale INFOTIN (centre de informare și documentare pentru tineret) și a organizat primele târguri de joburi din țara, la Bursa de mărfuri București.

În continuarea pasiunii pentru activitatea socială, urmează câțiva ani de management al proiectelor de mecenat la una din băncile de renume (Bancorex). Ulterior a fost Director al Revistei și editurii Știință și Tehnică.

În paralel cu activitatea de presă, a lucrat 12 ani la Comisia Națională a României pentru UNESCO, coordonator al sectorului științe și apoi Secretar general.

Şi-a încheiat activitatea cu 5 ani de management al programelor sociale și de interfață cu publicul larg, ca Director general în Senatul României.

De-a lungul timpului a susţinut manifestările și acțiunile socio – culturale desfășurate în Roman,  pentru promovarea valorilor municipiului natal. Activitățile realizate alături de soția sa, au cuprins organizarea Concursului Național Mircea Scarlat, ediția I, editarea volumelor Istoria Spitalului din Roman și Paramedicalia de dr. Epifanie Cozărescu, Scrieri ale domnului prof. Gheorghe AM Ciobanu, edificarea Troiței anticomuniste, realizarea medaliilor comemorative Alexandru Cojocaru și Gheorghe AM Ciobanu, donații de carte și sponsorizări ale unor concursuri de sprijinire a lecturii pentru elevi și ale unor activități desfășurate la Biblioteca Municipală şi Colegiul Naţional Roman – Vodă.

Dr. ing. Ion Măzăreanu

S-a născut pe 8 octombrie 1940, la Focşani. A urmat cursurile Facultăţii de agricultură din Iași, promoţia 1967. 

Având a doua medie generală dintre absolvenți, a ales să fie repartizat la Stațiunea de cercetări agricole Secuieni, unde a fost angajat pe 18 octombrie 1967, la laboratorul agrotehnica culturii cartofului.

Ca tânăr inginer agronom a participat la manifestările dedicate lui Ion Ionescu de la Brad din 16-17 iunie 1968, prilejuite de aniversarea a 150 de ani de la naștere. A fost secretarul comitetului de redacție al volumului prilejuit de această aniversare.

A susținut examenele de atestare ca cercetător și a urcat aproape toate gradele științifice.

Pe 20 iunie 1981 a susținut public, la Academia de Științe Agricole și Silvice din București, Teza de doctorat având ca subiect Stabilirea dozelor de îngrășăminte la cartof, fiindu-i conferit titlul  de doctor în agronomie.

A fost secretar științific al sectorului de cercetare, iar pe 1 iulie 1990 a fost numit directorul unității.

A scris peste 150 de articole științifice. A făcut parte din colectivele pentru editarea de către Stațiunea Secuieni a volumelor:

  • Ion Ionescu de la Brad- aniversarea a 150 de ani de la naștere
  • Cercetări și rezultate în sprijinul producției agricole
  • Știinta Agricolă în sprijinul producție
  • Cercetări agronomice în Moldova

Timp de doi ani a fost profesor la Liceul agricol Horia, unde a predat Fitotehnia.

S-a dedicat studiului vieții și activității lui Ion Ionescu de la Brad, scriind 55 de articole despre marele agronom, revoluționar, statistician şi monografist român.

Primul volum l-a publicat în anul 2018, la bicentenarul nașterii lui Ion Ionescu de la Brad: Sinteze bibliografice la 200 ani de la naștere. Au urmat alte patru volume, unul fiind în curs de apariţie.

A fost printre inițiatorii acordării titlului de Cetățean de onoare lui Ion Ionescu de la Brad.

A susținut multe comunicări la Muzeul de Istorie din Roman, cu prilejul zilei de atestare documentară a urbei noastre.

Este căsătorit de peste 50 de ani şi are o fiică – profesor la Roman şi doi nepoţi.

Florin Mircea Zaharescu

          S-a născut la Sibiu, pe 3 iulie 1949. Este absolvent al Liceului de Artă Plastică din  Ploiești și al Institutului de Artă Plastică Nicolae Grigorescu din București, promoția 1974. Încă de la absolvire a participat la numeroase Saloane de Artă Plastică la Sibiu, Constanţa, Piatra Neamț, București și Roman.

         În anul 1990 pleacă în Franța, la Paris, la o bursă de studii acordată de Ministerul Culturii.

         Numeroase sculpturi religioase realizate de domnia sa se regăsesc în bisericile din Şcheia și Adjudeni, dar și la Institutul Catolic din Iaşi precum și la Institutul Franciscan din Roman, unde, în anul 1994 a realizat două lucrări monumentale în piatră: Sf. Francisc şi Sf. Anton (ambele de doi metri).

         Întrucât o prezentare exhaustivă a întregii creații este anevoioasă, vom menționa doar câteva dintre lucrări realizate de maestrul Florin Mircea Zaharescu:

– statuia domnitorului Roman I Mușat, lucrare în bronz amplasată în Piața Roman-Vodă în anul 1992, la împlinirea a 600 de ani de la atestarea documentară a urbei mușatine;

– bustul Doctor Fălcoianu, lucrare în  piatră artificială la Spitalul municipal Roman (1997);

– bustul Viorica Agarici, lucrare în  piatră artificială amplasată în Gara Roman (1997);

– Monument Mihail Sadoveanu (4.5 metri), lucrare amplasată la Hanul Ancuţei (2001);

– bustul Miron Costin, lucrare amplasată în Piața în care a fost decapitat cronicarul moldovean;

– bustul Ioanichie Bălan în com. Stăniţa (2008);

– Portret Profesor Gh.A.M. Ciobanu, la Anuala organizată la Muzeul de Artă Roman (2010);

– bust Vasile Alecsandri, în com. Săbăoani (2011);

– bust Sergiu Celibidache, lucrare în bronz amplasată  în fața casei în care s-a născut marele dirijor, la împlinirea a 100 de ani de la nașterea acestuia (2012);

– bust Ion Creangă, lucrare în piatră artificială amplasată în com. Ion Creangă;

– bust Mihai Jora la Muzeul de Artă Roman.

De asemenea, maestrul Zaharescu este cel care a realizat decorarea balcoanelor la blocurile de lângă Hotel Roman şi modele pentru pereţii laterali ai blocurilor din Roman.

Anul trecut, de Zilele Municipiului, a fost inaugurată statuia domnitorului Alexandru cel Bun, amplasată în Giratoriul Poarta Nord, lucrare realizată tot de sculptorul romașcan.

Spirit creator ardent, Florin Zaharescu are mobilitatea intelectuală și instrumentele de expresie nemijlocite spre a acoperi o arie largă de solicitări, de la monumente de for public cu rezonanță istorică, la  madone și sfinți din catedrale catolice. Are aplicație pentru desen și modelaj, pentru grafică și nici tehnica picturii nu-i este străină. Dimensiunea intelectuală a artistului se relevă în concepția modernă a volumelor sculpturale înscrise dinamic în spațiul public. Unele dintre ele, memorabile, s-au integrat spațiului urban ca niște semne reprezentative pentru istoria și spiritualitatea locurilor.

Dr. Virginia Laic

Este absolventă a Colegiului Naţional Roman-Vodă, promoția 1995 şi a Universităţii de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa din Iaşi, promoția 2002. A urmat şi cursurile unui Master în Protezarea total amovibilă, la aceeaşi Facultate.

În anul 2005 a fondat Cabinetul Stomatologic Dentissima.

Atingerea performanţelor cât mai înalte este preocuparea ei principală. Fie că este la muncă, la Cabinet, în familie, la cursurile de perfecționare şi congresele de specialitate sau chiar şi în sala de sport, se află într-o continuă mișcare, menită să genereze constant creștere, un plus de cunoștințe şi abilități, de forţă, de vitalitate, de bună dispoziție şi, de ce nu, inspirație, puse cu empatie, cu multă pasiune şi mai ales cu zâmbete, în slujba pacienților săi şi a celor dragi deopotrivă.

O formă sau alta de mișcare a făcut mereu, prima dragoste a fost qwan ki do-ul, apoi a mai cochetat cu dansul, zumba, aerobicul, însă din anul 2018 a început să se antreneze cu actualul antrenor – Ben Coşnete şi de atunci a rămas fidelă fitnessului.

Este sportivă legitimată la Federația română de culturism şi fitness şi membră a CSM Roman.

Întreaga pregătire cât şi participarea la un concurs reprezintă un efort comun al său, al antrenorului, al sponsorilor, un sprijin important fiind şi din partea CSM Roman.

În mod normal, în afara sezonului competițional se antrenează de 4-5 ori pe săptămână, iar când se pregătește de o competiție face și câte 10-11 antrenamente săptămânal.

Participă la 2-3 competiții pe an, naționale si/sau internaționale. Din anul 2019 n-a fost an fără medalii de aur. Printre cele mai importante reușite de până acum se număra obținerea a trei carduri pro, la Miami Pro Romania Championships, titlul de vice campioană balcanică la categoria fit model, obținut la Campionatul balcanic desfășurat la Drobeta Turnu Severin în anul 2021, aur şi argint în cadrul celebrului Olympia amateur eastern Europe în anul 2022.

Cea mai recentă performanţă a fost la sfârșitul lunii aprilie când a câștigat Cupa României, medalia de aur la Campionatul de Culturism și Fitness, la categoria masters.

Este mamă a doi copii, fiica de 21 de ani – studenta la Litere (Universitate BB-Cluj napoca) şi fiul de 11 ani, cele mai mari iubiri şi provocări ale domniei sale.

În timpul liber pictează, scrie versuri, este pasionată de artă, în toate formele ei, de lectură şi  de călătorii.

Deviza doamnei Virginia Laic: Să nu renunțați la visurile voastre, să luptaţi pentru ele, oricât de grele şi mari vi s-ar părea obstacolele ivite pe traseu…

Mihaela Obreja

S-a născut la Roman, pe 8 noiembrie 1990. Este absolventă a Liceului cu Program Sportiv din Roman.

Până să ajungă antrenor, Mihaela a urmat cursurile Facultății de Sport la Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău şi a făcut Şcoala de antrenori de la Bucureşti. Ulterior, a urmat  cursurile universitare de master la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava.

Din octombrie 2013, este angajată a Clubului Atletic Roman, unde a făcut  echipă cu regretatul antrenor emerit Dumitru Artene, cel care a selecţionat-o şi a îndrumat-o încă de la vârsta de 12 ani.

După câteva luni de antrenamente, sprijinită de antrenor dar şi de familie, Mihaela Obreja a fost  vicecampioană națională la categoria 38 de kilograme.

An de an a fost pe podium – locul II sau locul III la toate competiţiile de profil.

În anul 2015 a fost vicecampioană mondială la lupte pe nisip, la Mangalia, iar în anii 2017 şi 2019 Mihaela şi-a mai împlinit un vis: medalia de aur la Campionatul național individual de lupte feminine seniori.

Pe partea de antrenorat, sportivii pregătiţi de Mihaela Obreja au obţinut rezultate remarcabile la competiţiile naţionale şi internaţionale: zeci de premii la Campionatele Naţionale de Luptă, Cupa României, dar şi la Campionatele Europene şi campionatul Mondial.

Recent, la Campionatul Balcanic din Grecia, Lotul României de Lupte Feminine, Lupte Libere și Lupte Greco-Romane au avut în componență trei fete și toate trei, antrenate de Mihaela Obreja, s-au clasat pe podium: Georgiana Cojocaru (locul I), Sabina Petrache (locul I) şi Denisa Burlacu (locul III).

Carmen Suciu

S-a născut pe 2 aprilie 1970 în municipiul Bârlad, într-o familie de cadre didactice cu iubire de Dumnezeu şi de oameni.

După absolvirea liceului, a studiat la Institutul de Ştiinţe Economice din Iaşi şi a  urmat cursurile Facultăţii de Asistenţă Socială la Universitatea Petre Andrei din Iaşi.

Doamna Carmen Suciu este un Om care şi-a găsit misiunea pe pământ, fiind implicată cu toată fiinţa în tot ceea ce înseamnă Asociaţia Născută Înger, fondată în memoria surorii şi fiicei sale.

Am ales iubirea şi dăruirea pentru a nu muri de durere, declară doamna Carmen Suciu.

Activitatea Asociaţiei este amplă şi vastă, ne vom rezuma la cea desfăşurată în Roman. O echipă minunată de voluntari (prezenți în sală) o susţine în toate activităţile desfăşurate aici.

A început cu multe proiecte: strada Fabricii, Inimioare mici (copii cu afecţiuni cardiace).

A organizat multe târguri împreună cu diverse şcoli din Roman, un concert caritabil Vioara pentru Alin, concert caritabil pentru mai mulţi copii cu diverse afecţiuni.

În fiecare zi ajută persoane din medii defavorizate. De obicei, îşi începe activitatea la 5 – 6 dimineața și termină pe la 10-11 seara. O zi din viața sa începe în bucătărie, unde găteşte zilnic pentru şapte persoane vâstnice. Apoi încep activitățile pe teren: anchete sociale, kit-uri de supraviețuire, cu alimente pentru cei care cer ajutor, medicamente și consultații pentru cei bolnavi, drumuri către spitalele din Iași și București, monitorizarea cazurilor sociale, beneficiare ale Asociaţiei.

Face voluntariat de când se ştie, fiind născută într-o familie guvernată de iubire și multă dăruire. Părinții, ambii crescuți la Casa de copii, au învățat-o să nu treacă niciodată prin viață fără a întinde o mănă de ajutor celor năpăstuiți.

A scris o şi o carte, foarte bine primită de publicul cititor, urmează alta, despre tot ceea ce înseamna să fii acolo unde Dumnezeu îţi indrumă paşii.

Acum îşi doreşte să construiescă două Centre de incluziune socială pentru cei care părăsesc sistemul de protectie a copilului, la 18 ani, unul în Piatra Neamţ – Ella Suciu şi unul în Roman – Riana.

În prezent, lucreză ca asistent social la Asociaţia Născuta Înger, este moderatorul emisiunii Cazuri si Necazuri la Roman Tv şi voluntar, coordonator echipe voluntari, coordonator proiecte sociale.

Ionut CORFU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.