Comuna Pastraveni tinde sa devina un focar de Covid 19. Dupa zecile de cazuri din Centrul de recuperare din subordinea DGASPC (devenit devenit el insusi un focar), s-a avansat ipoteza ca virusul a ajuns in centru prin intermediul unor angajati care locuiesc in comuna. Acestia ar iesit din centru in perioada de doua saptamani in care ar fi trebuit sa fie izolati la locul de munca si ar fi mers la domicilii, de unde se presupune ca ar fi contractat virusul, apoi s-au intors in centru.

O alta ipoteza ar fi ca virusul ar fi ajuns in centrul de recuperare prin intermediul unui medic ce ar fi lucrat acolo in perioada 11-25 aprilie, confirmat pozitiv la inceputul lunii mai. Pana astazi, fusesera confirmate 51 de cazuri de infectare in centru, 35 de angajati si 16 beneficiari/pacienti, persoane cu dizabilitati, inclusiv de natura psihica.

Potrivit unor surse medicale, pe langa cazurile de infectare din centru, mai sunt alte peste 40 de persoane din comuna confirmate cu Covid 19, ceea ce in urma cu 3 zile, reprezenta aproape 10% din cazurile din judet.

In total, cazurile de Covid 19 din Pastraveni reprezinta aproape 20% din cazurile din judetul Neamt.

Prefectul George Lazar a declarat astazi intr-o conferinta de presa ca nu se ia in calcul intrarea in carantina a comunei Pastraveni si ca se depun toate eforturile pentru ca situatia sa fie pastrata sub control, iar pacientii infectati vor fi tratati in centrul din Pastraveni daca nu au simptome.

O problema ar fi ca 35 dintre cei 198 de angajati care ar trebui sa intre in tura da maine, sunt depistati pozitivi la coronavirus, de aceea, se va asigura ingrijirea bolnavilor cu personalul neinfectat, sau vor ramane la lucru 35 dintre angajatii care ar fi trebuit sa iasa din tura, a mai precizat prefectul judetului Neamt, care in aceasta dupa-amiaza s-a deplasat la fata locului pentru a discuta cu autoritatile locale pe marginea acestui subiect.

Declaratiile complete ale prefectului George Lazar, in materialul video de mai jos, de la minutul 5:

Neamț- Prefectul George Lazăr, declarații despre focarele de Covid 19 de la centrele DGASPC de la Păstrăveni și Piatra Neamț

Publicată de TVMneamţ.ro pe Vineri, 8 mai 2020

Ionut CORFU

Loading...
DISTRIBUIȚI

5 COMENTARII

  1. Hai ca mintiti mai rau ca avocatii, sunt din pastraveni si pana ieri nu s-a auzit nici macar un caz de covid-19 in comuna. Au gasit de unde sa ia oameni sa-i „faca infectati” chiar daca nu sunt. Aia care au boli mintale si nu pot comenta, nu pot face nimic pentru ei.
    De unde va luati sursele astea false?
    ADMIN: De oameni din astia ca tine avem nevoie. Care nu pot fi manipulati. Bravo! Tine-o tot asa. Covid 19 nu exista. Doar antene 5G

  2. Adică li s a pus pata autorităților pe Păstrăveni ?Avea și jud Neamț nevoie de un focar care sa l ducă pe un loc fruntaș al infecțiilor covid ?
    Mai oameni buni ,mai puneti mana pe o carte ca să înțelegeți și voi ce se întâmplă! Ignoranta ucide.

    • Da, ignoranța ucide, problema este că nu-i ucide pe ei, ci pe cei fără apărare din jurul lor. Carantină forțată!

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.