Ziua Armatei, 25 octombrie. O strada din centrul orasului Piatra- Neamt a fost inchisa pentru evenimentul dedicat militarilor. Ca de fiecare data (Ziua Nationala, Ziua Tricolorului, Ziua Eroilor, etc.) si aceste manifestari vor fi confiscate de vremelnicii politruci. Deja, de la primele ore ale diminetii, politicienii au scos capul. Nu toti. Am vazut niste cuvinte pline de patriotism ale prefectului de Neamt (pe biroul lui de pe facebook) si ale unui deputat care si-a comandat si un articol de presa sa vada electoratul ca lui ii pasa de aceasta ”zi specială închinată unor oameni speciali”, cum zice chiar el. Daca-l intrebi cand a avut ultima interpelare in Parlament pentru binele Armatei Romane, evident, nu va avea ce sa raspunda. In schimb, e plin de respect pentru acesti ”oameni speciali”.

Probabil ca cei mai multi vor vedea aceste randuri dupa terminarea ceremoniei, cand retelele de socializare vor fi pline de mesaje si poze cu politicieni cu mana la inima, mimand sentimente de mandrie nationala si respect pentru militari. In realitate, s-au folosit inca o data de un eveniment solemn, in incercarea de a ne pacali ca ei sunt trup si suflet pentru tara si popor.

Discursurile lor cu cuvinte al caror sens abia il inteleg chiar si ei, vor provoca din nou greata militarilor, familiilor acestora si multor oameni de rand. Au reusit inca o data sa intineze un simbol al poporului roman care a fost ingenuncheat de tagma lor, a politicenilor flamanzi de bani, voturi si imagine.

Prin fata lor trece asa-zisa tehnica ruginita si militarii care au salarii de mizerie si vor avea pensii tot de mizerie, iesiti din cazarmile in care au mai ramas doar cativa. Politicienii vor adopta o mina solemna si se vor uita la oamenii aia pe care de fapt ii umilesc zilnic, dar o data pe an ii privesc in ochi si le spun ca ii cinstesc, pe ei si pe inaintasii lor care au cazut pe campurile de lupta.

Dupa ceremonie se vor urca in masinile lor luxoase si vor pleca poate spre vreun chiolhan sau la niste intalniri de afaceri ori de partid unde se va discuta ce posturi mai sunt libere prin administratie sau de ce nu, la Ministerul Apararii unde ar putea angaja o ruda sau o cunostinta, ori un membru de partid obedient. In 2018, pe 25 octombrie dimineata, consilierii le vor aduce aminte ca trebuie sa mearga la o ceremonie. Ceva cu Armata Romana. Discursul este pregatit, la fel si pozele pentru facebook. Fariseismul poate fi etalat fara jena.

tvmneamt.ro adreseaza un calduros La multi ani, Armatei romane!

Ionut CORFU

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.