Cu ocazia implinirii a 25 de ani de la proclamarea zilei de 20 noiembrie ca Zi Internationala a Drepturilor Copilului, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Neamt organizeaza, intre orele 15 – 17, “Ziua Portilor Deschise”, prilej de a vizita Complexul de Servicii Comunitare Elena Doamna din Piatra-Neamt.
La Centrul „Elena Doamna” traiesc 109 copii si tineri, baieti si fete, cu varste cuprinse intre 3 si 25 de ani. Intre acestia se afla 9 studenti care invata in centre universitare din Oradea, Iasi si Bucuresti.

Felicia Sandu – Directorul Centrului “Elena Doamna”
„Am incercat sa reproducem, la nivelul nostru, modelul familial de viata pentru acesti copii. Avem 7 mini-apartamente, in fiecare dintre acestea traind 12 copii. Un astfel de apartament are o bucatarie, unde copiii servesc masa, avand posibilitatea sa-si prepare meniuri la alegere, in functie de preferinte si de posibilitatile noastre. Copiii beneficiaza si de o sala de studiu, iar cei care au nevoie de sprijin in efectuarea temelor sunt ajutati si indrumati de educatoare. In afara orelor de studiu, in aceste sali au loc si diferite activitati, de la confectionari de obiecte decorative, pana la vizionari de programe tv sau alte activitati care tin de petrecerea timpului liber. Apartamentele mai cuprind cate 3 – 4 dormitoare, in functie de numarul de copii din fiecare grupa, cu maxim 5 paturi in fiecare dormitor, precum si o sala de baie cu dusuri, chiuvete, toalete si masina de spalat, in care fiecare copil poate sa isi spele imbracamintea pe care o foloseste. La fiecare grupa exista doi sau trei educatori care asigura indrumarea copilului pe parcursul zilei, iar incepand cu ora 20.00, copiii se afla in grija supraveghetorilor de noapte”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.