InfractionalLocal
Citit de: 0 ori

”Zmeu” din Mărgineni, băgat la arest după un scandal la cârciumă

Tânar de 18 ani, dosar penal după o plimbare cu scuterul
Piatra- Neamț. Recital de muzica rusă

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Săvinești au identificat și reținut un bărbat de 44 de ani, care ar fi amenințat și agresat două persoane într-o societate comercială din Mărgineni. Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț.

La data de 17 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești au fost sesizați de către un bărbat de 44 de ani cu privire la faptul că la o societate comercială din localitatea Mărgineni a izbucnit un conflict.

Altercația a fost aplanată cu operativitate de polițiștii sosiți la fața locului, stabilindu-se faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, un bărbat de 44 de ani, din Mărgineni, s-ar fi manifestat agresiv și ar fi adresat injurii și amenințări cu acte de violență persoanelor aflate în incinta societății. Totodată, acesta ar fi lovit doi bărbați de 32, respectiv 34 de ani, ambii din Mărgineni.

Întrucât bărbatul a manifestat o atitudine ostilă, polițiștii l-au imobilizat și condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor.

În urma administrării probatoriului, cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

sursa: IPJ Neamt

Distribuie știrea:

Etichete: ''Zmeu'' din Mărgineni, băgat la arest după un scandal la cârciumă
Articolul anterior
Tânar de 18 ani, dosar penal după o plimbare cu scuterul
Articolul următor
Piatra- Neamț. Recital de muzica rusă

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed