LocalNational
Citit de: 3,091 ori

Prefectul Niță (PSD Neamț) în centrul unui scandal monstru. În toiul controalelor la căminele de bătrâni, petrecea la o zi de comună, apoi și-a luat o zi liberă

Glume de stână! Un cioban beat a pus pe jar polițiștii, după ce a anunțat la 112 că a fost atacat de urs
Un bărbat din Bălțătești a băut motorină și a plecat spre Brașov. Rudele au alertat poliția

Prefectul PSD de Neamț, Adrian Niță, este în centrul unui scandal monstru, preluat și de presa națională. Totul a pornit după ce publicația nemțeană Vestea.net a dezvăluit că în toiul controalelor în căminele de bătrâni, dispuse de guvern în toată țara, Niță a petrecut la Ziua Comunei Oniceni (duminică), iar luni și-a luat o zi liberă. Toate detaliile AICI Prefectul de Neamț, în plin Scandal „Azilele Groazei”, ședințe foto-video la chermeze cu Vali Vijelie și filme electorale…

Subiectul a fost preluat astăzi și de televiziunile naționale. ”Prefectul de Neamț îl sfidează pe Ciolacu. De ce nu controlează azile”, titrează Antena 3, post de televiziune la care prefectul de Neamț (ajuns în funcție cu sprijinul infractorului Arsene) s-a încurcat în minciuni. Într-o discuție telefonică cu o reporteră, acesta a spus inițial că luni (ziua în care au început controalele pe subiectul ”căminele groazei”) și-a luat o zi liberă pentru că are niște probleme medicale, apoi a spus că de fapt, soția lui are niște probleme medicale.

Un reprezentant PSD aflat în studio, a spus că premierul Ciolacu cu siguranță va lua măsuri împotriva lui Niță, lăsând să se înțeleagă că ar putea fi chiar demis din funcție.

Lui Niță i se reproșează că în plin scandal național pe subiectul azilelor-lagăr, prezența lui pe o scenă la sindrofii alături de lăutari, nu era cea mai potrivită ipostază pentru un prefect. Totodată, prefectul este reprezentantul guvernului în teritoriu, iar luni (ieri) ar fi trebuit să participe și el la controalele la căminele din județ, să vadă cu ochii lui care sunt neregulile. Mai mult, deși Niță spune că a fost în alt județ pentru niște probleme medicale, el apare în poze pe facebook, alături de soția lui, în ipostaze care fac trimitere mai degrabă la un cuplu de turiști, nicidecum la persoane care au de rezolvat probleme de sănătate. Postarea de pe facebook a fost ștearsă între timp (sursa foto- cetateanul.net).

Faptul că Niță a tratat controalele din Neamț cu maximă iresponsabilitate și superficialitate, ar putea confirma informațiile din articolul tvmneamt.ro, publicat vineri, 7 iulie după ce prefectul a anunțat că vor fi controale la căminele din Neamț.

S-a trezit și Prefectura Neamț! Instituții care protejează mafia din cămine de bătrâni, trimise în control la… căminele de bătrâni

Ionut CORFU

Distribuie știrea:

Etichete: apoi și-a luat o zi liberă, petrecea la o zi de comună, Prefectul Niță (PSD Neamț) în centrul unui scandal monstru. În toiul controalelor la căminele de bătrâni
Articolul anterior
Glume de stână! Un cioban beat a pus pe jar polițiștii, după ce a anunțat la 112 că a fost atacat de urs
Articolul următor
Un bărbat din Bălțătești a băut motorină și a plecat spre Brașov. Rudele au alertat poliția

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed