După ninsori, vine frigul în aproape toată țara. Meteorologii au emis un cod galben de ger, valabil și pentru județul Neamț, în intervalul 19 – 24 februarie. Vremea va fi deosebit de rece, nopțile și diminețile vor fi geroase. ”În cea mai mare parte a țării vremea va fi deosebit de rece, geroasă noaptea și dimineața. Temperaturile minime se vor încadra în general între -18 și -10 grade. În sudul, estul și centrul teritoriului temperaturile se vor menține negative și pe parcursul zilelor, iar valorile maxime se vor situa în general între -6 și 0 grade”, transmite ANM.
G.T.












