AdministratieLocalPolitica
Citit de: 53 ori

Adrian Niță dă cărțile pe față. Vrea viceprimar de la AUR: ”Eu cred că am putea face echipă”

Aproape 4 ani după gratii pentru că a condus beat și fără permis
Incendiu devastator la Tarcău, unde trebuia să ajungă mașina de pompieri implicată în accidentul mortal

Întrebat cine va fi al doilea viceprimar de Piatra Neamț, primarul PSD, Adrian Niță, a spus astăzi la Monitor TV, că și-ar dori ca acesta să fie de la AUR. Fără să pronunțe numele formațiunii politice, Niță a făcut referire clară la partidul lui Simion. ”Mi-aș fi dorit ca al doilea viceprimar să fie din partea unei formațiuni care deși pentru unii nu pare frecventabilă, uman vorbind, în ceea ce-l privește pe domnia sa (n.red. al doilea viceprimar) și colegii pe care-i are, eu cred că am putea face echipă. Nu are rost să ne ascundem, din motive cred eu politice au ales să nu participe la această ședință o parte dintre consilieri (n.red. consilierii AUR nu au participat la votul pentru alegerea vicelui Sauciuc). E și campanie electorală, eu pot să-i înțeleg”, a declarat Adrian Niță la emisiunea ”Revista presei altfel…”, realizată de Cezar Filip.

Primarul a lăsat să se înțeleagă că al doilea viceprimar va fi ales după două sau trei luni de zile, precizând că nu se grăbește, pentru că astfel se face o economie importantă la buget, cu salariile care ar trebui plătite în acest interval, bani cu care s-ar putea face Târgul de Crăciun.

Prin afirmațiile făcute astăzi, primarul Niță confirmă informațiile publicate de tvmneamt.ro în articolul care poate fi citit mai jos:

Adrian Niță dă cărțile pe față. Vrea viceprimar de la AUR: ”Eu cred că am putea face echipă”

Ionut CORFU

Distribuie știrea:

Etichete: Adrian Niță dă cărțile pe față. Vrea viceprimar de la AUR: ''Eu cred că am putea face echipă''
Articolul anterior
Aproape 4 ani după gratii pentru că a condus beat și fără permis
Articolul următor
Incendiu devastator la Tarcău, unde trebuia să ajungă mașina de pompieri implicată în accidentul mortal

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed