Ceremonie militară în Piatra- Neamț dedicată Zilei Veteranilor de Război
Miercuri 29 aprilie, începând cu ora 10.00, la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial – Cimitirul Eroilor, militarii garnizoanei Piatra Neamț vor organiza ceremonia militară dedicată sărbătoririi Zilei Veteranilor de Război. ”Programul ceremoniei cuprinde salutul Drapelului de Luptă al Batalionului 634 Infanterie ,,Mareşal Józef Piłsudski”, intonarea imnului național al României, oficierea serviciului religios, alocuțiuni, depunerea de coroane la Monumentul Eroilor și se încheie cu defilarea Drapelului de Luptă și a gărzii de onoare, constituită din militari ai Batalionului 634 Infanterie ,,Mareşal Józef Piłsudski, Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț și Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ.
Ziua de 29 aprilie este declarată ,,Ziua Veteranilor de Război” prin Hotărârea de Guvern nr.1222 din 10 octombrie 2007. La data de 29 aprilie 1902, regele Carol I a promulgat, la solicitarea supraviețuitorilor Războiului de Independență (1877-1878), Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de ,,veteran de război”, în conformitate cu Convenția Statelor Europene de la Geneva, în onoarea ostașilor care au luptat în acest război.
Să nu-i uităm niciodată pe cei care au luptat pentru ca noi să fim liberi!
Respect etern eroilor noștri!”, transmite Cercul Militar Piatra- Neamț.
I.C.













