General
Citit de: 33 ori

Acțiunea TRUCK & BUS. Peste 370 de sancțiuni pentru șoferi de camioane

Copil de 16 ani, prins la volanul unui autoturism în P. Neamț. Furase mașina de la tatăl său
O nouă alertă cu urs în P. Neamț! Alungat de două ori de jandarmi, ursul a revenit pentru a treia oară

Acțiunea TRUCK & BUS. Peste 370 de sancțiuni pentru șoferi de camioane și peste 80 de sancțiuni pentru șoferi de transport în comun

În cadrul acțiunii „TRUCK & BUS”, desfășurată în perioada 4-10 mai a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, au efectuat verificări în trafic, privind modul de respectare a prevederilor legale pentru prevenirea și combaterea încălcării acestora în domeniul transporturilor rutiere publice de mărfuri și persoane.

Acțiunea, organizată în aria de competență a polițiștilor nemțeni, a avut ca scop verificarea respectării de către transportatorii rutieri de mărfuri și persoane a numărului maxim de locuri pe scaune, prevăzute în certificatul de înmatriculare al vehiculului, precum și existența autorizațiilor și a documentelor necesare și obligatorii a fi deținute la bordul autovehiculelor.

Tot aici, polițiștii au urmărit și respectarea traseului și a graficului de circulație, cu opririle aferente, precum și respectarea perioadelor de conducere și a pauzelor de odihnă impuse de legislația din domeniu.

Astfel, la finalul activităților, polițiștii au aplicat 377 de sancțiuni contravenționale, pentru abaterile constate în ceea ce privește conducătorii auto de autocamione, prin nerespectarea prevederilor legislației rutiere, care ar fi putut genera situații de risc pentru participanții la trafic.

Totodată, 84 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate transportatorilor de persoane.

Reamintim că obiectivul de referință al acestor acțiuni este siguranța cetățenilor, sens în care polițiștii rutieri acționează zilnic, atât în mediul urban, cât și în cel rural.

sursa: IPJ Neamț

Distribuie știrea:

Etichete: Acțiunea TRUCK & BUS. Peste 370 de sancțiuni pentru șoferi de camioane
Articolul anterior
Copil de 16 ani, prins la volanul unui autoturism în P. Neamț. Furase mașina de la tatăl său
Articolul următor
O nouă alertă cu urs în P. Neamț! Alungat de două ori de jandarmi, ursul a revenit pentru a treia oară

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed