CJ Neamț confirmă încă o dată, dacă mai era nevoie, că austeritatea trâmbițată de Guvernul Ciolacu- PSD, este doar pentru fraieri. Iar dacă pentru rețelele de apă sau pentru dezastrul de la spitalul județean nu se găsesc bani, pentru pomeni cu iz electoral, se găsesc destui.

La inițiativa interimarului Asaftei, pus și susținut în funcția de înlocuitor al lui Arsene, de PSD Neamț, mai multe biserici din județ, vor fi miluite cu 500.000 de euro, adică 2,5 milioane de lei din banii păcătoșilor plătitori de taxe și impozite. Banii vor fi împărțiți la 79 de biserici și mănăstiri, cu stareți și ”slujitori ai Domnului” putrezi de bogați, care nu plătesc nimic la stat, deși desfășoară activități comerciale de zeci și sute de milioane de euro anual.

Proiectul de hotărâre semnat de Ion Asaftei, este cald, abia clocit, și a intrat în posesia tvmneamt.ro imediat după ce a fost aprobat în comisiile de specialitate. Așa cum s-a obișnuit majoritatea PSD din CJ Neamț (pe ascuns ca hoții) proiectul ar urma să fie introdus pe ordinea de zi a ședinței de mâine, cu foarte puțin timp înainte ca aceasta să aibă loc, pentru ca  proiectul să nu apuce să facă valuri. Iată că planul ”camarazilor” lui Arsene a fost dejucat, iar nemțenii află unde se duc banii lor, mult mai devreme decât ar fi dorit cei care au pus la cale ”mârșăvia”.

Peste 10% din jumătatea de milion de euro, ajunge la 4 biserici ortodoxe din Târgu Neamț, dar și la două biserici penticostale din același oraș. De menționat ar mai fi că la rectificarea bugetară, Târgu Neamț nu primește niciun leu, ca un fel de exemplu de bune practici pe timp de auteritate. În schimb, curg banii pentru biserici.

40.000 de euro ajung și la o mănăstire și o biserică din Războieni, comuna natală a lui Ion Asaftei.

Acest dezmăt bugetar vine în contextul în care la rectificarea bugetară, nu se alocă niciun ban pentru ”Programul pentru școli al României”și bursele elevilor din învățământul special. Detalii AICI- Mesagerul de Neamț

Lista cu bisericile și mănăstirile la care ajung cei 500.000 de euro:

Ionut CORFU

DISTRIBUIȚI

3 COMENTARII

  1. Eu unul sunt de acord cu aceste finanțări…Să nu uităm că la început a fost Cuvânt și Dumnezeu era Cuvântul și Cuvântul era Dumnezeu,apoi Biserica a fost înainte de a exista școală sau chiar înainte de a exista formele de organizare ale statului.Asa că să nu mai cârtim, că Biserica are întâietate, înaintea oricui…

  2. Președintele Consiliului Județean este inocent din naștere. Spitalul din Piatra Neamț este ca o ghena de gunoi și inocentul da bani la biserici.Sănătatea publică ,școala și economia națională este mai importanta înainte de toate. Bisericile nu plătesc taxe si impozite ,impozitele sunt pentru fraieri.Romania este un stat laic nu religios. Când nu o sa mai fie bani de salarii și pensii nu le plătește Marele Alb (Daniel).

  3. Articol idiot. Sunt sume acordate strict pt culte, nu pot fi folosiți pentru alte cheltuieli. Dar ,,infantilismul” și știrile care să ,,bată la ochi” pt rating au trecere..
    ADMIN: Știu că habotnicii români nu sunt departe de radicalismul Hamas, ca nivel de inteligență, deci, infantilismul e pe măsură. Banii ăia puteau fi scoși de la Culte prin rectificare și dirijați de exemplu, spre rețeaua de apă. Si până la urmă, nu ne poate obliga nimeni să susținem financiar cultele, cu mănăstiri ale căror slujitori își afișează luxul sfidător, fără să contribuie cu nimic la bugetul României

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.