Un sofer prins beat la volan, a dat dovada si de tupeu, refuzand prelevarea de mostre bilogice in vederea stabilirii alcoolemiei. Politistii din Poiana Teiului au fost nevoiti sa-l urmareasca prin toata comuna pe tanarul din Targu- Neamt pana ce au reusit sa-l opreasca. Ei i-au luat urma dupa o sesizare la 112, anunta IPJ Neamt:

În noaptea de 20/21.11.2017, în urma unei sesizări, polițiștii Postului de Poliţie Poiana Teiului au identificat în trafic, pe DN 17 B, un autoturism care circula haotic dinspre Borca spre Poiana Largului. Polițiștii au efectuat semnalul de oprire regulamentar, prin folosirea semnalelor acustice si luminoase aflate în dotarea autospecialei, însă conducătorul autovehiculului a refuzat să oprească, continuându-şi deplasarea spre Poiana Largului.

Acesta a fost urmărit de autospeciala de poliție, iar pe raza satului Topoliceni, a fost capturat și identificat în persoana unui tânăr de 24 de ani, din Târgu Neamț. Datorită faptului că emana halenă alcoolică, tânărul a fost condus la Centrul de Permanenţă Galu, pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, însă conducătorul auto a refuzat prelevarea de mostre biologice. Polițiștii continuă ceretările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Cu cateva ore inainte, un alt sofer beat n-a mai vazut bine drumul si a tamponat doua autoturisme parcate regulamentar pe o strada din Roman. El avea alcoolemie de dosar penal:

‘În seara zilei de 20.11.2017, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Biroului Rutier Roman a intervenit în cazul unui accident de circulație produs pe strada Mihai Eminescu din mun. Roman. La faţa locului, polițiștii au identificat un bărbat de 47 de ani, din Roman care a condus un autoturism pe strada Mihai Eminescu şi pe fondul consumului de alcool a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând în coliziune cu două autoturisme staţionate regulamentar. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat faptul că bărbatul avea o concentraţie de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.”

Ionut CORFU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.