Local
Citit de: 7 ori

Protest la Roman, trafic blocat. Prefectul Niță, la masa discuțiilor cu protestatarii

PSD Neamț a trecut la comunicarea de tip ”pumnul în gură”. Revoltă printre primari
Tânăr cercetat penal- A ras două garduri cu BMW-ul, s-a răsturnat, apoi a vrut să șteargă urmele accidentului
Fermierii și transportatorii au protestat astăzi și în Neamț, în zona orașului Roman, unde traficul rutier a fost aproape blocat, ore bune. Prefectul Adrian Niță s-a deplasat la fața locului, unde s-a așezat (la propriu) la masa discuțiilor cu protestatarii. După ce a trecut în registru toate revendicările, Adrian Niță le va transmite guvernului și concluzionează că problema cea mai arzătoare a transportatorilor, este asigurarea obligatorie. Mâine, prefectul se va întâlni cu reprezentanți ai Poliției, ISCTR, APIA și Direcției Agricole, însoțit de câte 5 reprezentanți ai celor două categorii de protestatari.

 

Am avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții transportatorilor și ai agricultorilor pentru a le asculta doleanțele și a putea, ulterior, să demarăm procedural toate formalitățile legale necesare pentru ca toate acestea să ajungă la factorii de decizie centrali, respectiv guvern, ministere, etc.
Consider că este important ca protestatarii să fie ascultați, astfel încât decidenții să înțeleagă problemele care îi frământă și, împreună cu ei, să găsească soluții la acestea.
Una dintre cele mai importante și, deocamdată, o principală revendicare nerezolvată, este problema RCA. 
Aceasta însă, implică mai mulți factori de decizie: ASF, Consiliul Concurenței ș.a.. Aici, deciziile trebuiesc luate și în acord cu reglementările Uniunii Europene în materie și cu principiul pieței libere.
Solicitarea transportatorilor de a putea plăti RCA-ul în rate, fără a fi penalizați pentru asta, este îndreptățită, iar ASF trebuie să găsească o soluție în această privință.
De asemenea, este rezonabilă și solicitarea transportatorilor de a-și putea suspenda RCA-ul pe perioade predefinite, precum și posibilitatea de a achiziționa RCA pe perioade mai mici de 1 an de zile, pentru cei care au activități sezoniere.
După această primă discuție în care am notat care ar fi problemele pe care aceștia le reclamă, urmează ca mâine , 17 ianuarie, să am o altă întâlnire cu câte 5 reprezentanți ai fiecăruia dintre ei și cu reprezentanți ai Poliției, ISCTR, APIA, Direcției Agricole.
În final, vom transmite către centru un material sintetic, corect și bine documentat, pe baza informațiilor preluate din teren și din consultarea tuturor factorilor interesați și în drept.
De altfel, pentru cele mai multe dintre problemele ridicate s-au identificat soluții, și chiar primul ministru a cerut urgentarea adoptării actelor normative pentru implementarea lor. Atât premierul Marcel Ciolacu, cât și miniștrii de resort sunt dispuși să continue dialogul oricât va fi necesar pentru a soluționa și celelalte revendicări.
Țin să mulțumesc tuturor celor care au ales să își exprime nemulțumirile, pentru maniera civilizată în care au făcut-o! Am convingerea că dialogul este calea rezolvării problemelor”, transmite Adrian Niță pe facebook.
I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: la masa discuțiilor cu protestatarii din Neamț, Protest la Roman, trafic blocat. Prefectul Niță
Articolul anterior
PSD Neamț a trecut la comunicarea de tip ”pumnul în gură”. Revoltă printre primari
Articolul următor
Tânăr cercetat penal- A ras două garduri cu BMW-ul, s-a răsturnat, apoi a vrut să șteargă urmele accidentului

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed