Local
Citit de: 2,856 ori

La Dobreni a răsărit un stâlp în mijlocul unui drum public. Are și o cameră de supraveghere

Mara Calista- Jurnal de deputată. Raport de activitate la încheierea a două mandate ca parlamentar al românilor
Renumărarea voturilor din primul tur! CCR dinamitează alegerile din România

La Dobreni a apărut un stâlp în mijlocul unui drum public, pe str. Pârâul Horaița. Conform imaginii transmise de martori redacției tvmneamt.ro, stâlpul metalic are montată pe el și o cameră de supraveghere, acesta fiind amplasat și bine ancorat, chiar în fața unei cunoscute destinații HoReCa.

Deocamdată nu este clar cine s-a gândit că poate face orice pe domeniul public din comună și mai ales pe un drum public, cert este că situația este clar ilegală și ar putea fi chiar penală, în caz că instituțiile de aplicare a legii se autosesizează sau dacă Primăria ar face o plângere.

Contactată de tvmneamt.ro, primărița Vasilica Crețu a spus că a fost informată și primăria despre stâlpul răsărit în mijlocul drumului. ”Astăzi am fost informați și noi despre situație, care se și confirmă. Aveți dreptate, este vorba despre o incălcare a legii, mai ales că drumul respectiv urmează să fie asfaltat și este evident că nu se poate face asta din cauza acelui stâlp. Primăria nu-l poate lua de acolo, cel puțin pe moment, pentru că din ce știu, camera de pe el este conectată la curent electric, cu un fir pe sub pământ, prin urmare, nu putem umbla la el pentru că există pericol de electrocutare. Nu putem face decât să sesizăm organele competente pentru a se lua măsurile legale”, a declarat Vasilica Crețu.

Conform localnicilor, în trecut, în aceeași zonă apăruse și un indicator ”Oprire”, răsărit la fel, peste noapte, fără să se știe cine l-a pus, existând doar bănuieli. În urma sesizărilor către autoritățile locale, indicatorul a fost scos de primărie, însă totul a rămas ca-n tren, deși montarea fără drept a indicatoarelor rutiere, este infracțiune.

Ionut CORFU

Distribuie știrea:

Etichete: La Dobreni a răsărit un stâlp în mijlocul unui drum public. Are și o cameră de supraveghere
Articolul anterior
Mara Calista- Jurnal de deputată. Raport de activitate la încheierea a două mandate ca parlamentar al românilor
Articolul următor
Renumărarea voturilor din primul tur! CCR dinamitează alegerile din România

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed