Local
Citit de: 129 ori

Femeile, sărbătorite în avans la PSD Neamț. Daniel Harpa: ”Merită toată aprecierea noastră, nu doar în luna martie, ci în fiecare zi”

Femeie cu handicap, găsită decedată după un incendiu într-un apartament din Piatra Neamț
Câtă inconștiență! Conducea o mașină cu peste 3 la mie alcoolemie

Femeile, sărbătorite în avans, vineri, la PSD Neamț. Daniel Harpa: ”Merită toată aprecierea noastră, nu doar în luna martie, ci în fiecare zi”

PSD Neamț: Președintele PSD Neamț și al Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa, a fost alături de doamnele și domnișoarele din Organizația de Femei PSD Neamț, într-un moment dedicat recunoștinței și aprecierii pentru rolul important pe care îl au în activitatea organizației și în viața comunităților din județ.

Evenimentul a fost un prilej de a celebra implicarea, seriozitatea și dedicarea femeilor care contribuie activ la dezvoltarea comunităților locale și la consolidarea proiectelor politice și administrative ale organizației PSD Neamț.

Daniel Harpa a transmis un mesaj de apreciere pentru activitatea și energia pe care femeile din organizație le aduc în viața publică și în proiectele dedicate cetățenilor.

„În PSD Neamț avem alături femei puternice, implicate și dedicate comunităților pe care le reprezintă. Contribuția lor este esențială și merită toată aprecierea noastră, nu doar în luna martie, ci în fiecare zi”, a transmis președintele PSD Neamț.

Acțiuni dedicate Zilei Internaționale a Femeii au avut loc și în alte localități din județ. La Roman, doamnele și domnișoarele au fost sărbătorite într-un cadru special, într-un gest de apreciere pentru implicarea, energia și rolul important pe care îl au în comunitate.

Pe tot parcursul întâlnirii, au fost adresate urări de sănătate, bucurie și împliniri tuturor doamnelor și domnișoarelor, cu prilejul zilei de 8 Martie.

G.T. (sursa foto: PSD Neamț)

Distribuie știrea:

Etichete: ci în fiecare zi'', Femeile, nu doar în luna martie, sărbătorite în avans la PSD Neamț. Daniel Harpa: ''Merită toată aprecierea noastră
Articolul anterior
Femeie cu handicap, găsită decedată după un incendiu într-un apartament din Piatra Neamț
Articolul următor
Câtă inconștiență! Conducea o mașină cu peste 3 la mie alcoolemie

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed