Un bărbat de 64 de ani, a fost la un pas să-și piardă viața sâmbătă, în comuna Valea Ursului, în timpul unui Festival. Bărbatul este comerciant, iar la un moment s-a prăbușit la pământ fără suflare, cel mai probabil, pe fondul caniculei. Norocul lui a fost un polițist care se afla în zonă în timpul serviciului. Fără să stea pe gânduri, omul legii i-a aplicat bărbatului manevre de resuscitare, reușind să-l readucă la viață, acesta fiind preluat apoi de un echipaj medical, și transportat la spital, unde a fost stabilizat.

La data de 30 iunie, în jurul orei 12:00, agent șef principal de poliție Popa Cristian, din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă, în timp ce asigura măsuri de ordine la Festivalul “La Izvoarele Bîrladului” a fost alertat de trecători despre faptul că, o persoană este inconștientă pe DJ 159, în localitatea Valea Ursului.

Fără a ezita, acesta a acordat primul ajutor unui bărbat, în vârstă de 64 de ani, din Roman, care se prăbușise în timpul desfășurării activităților comerciale ambulante.

Polițistul a efectuat manevre de resuscitare, inclusiv masaj cardiac, menținând bărbatul în viață până la sosirea echipajului medical.

Datorită prezenței de spirit și competenței sale, viața bărbatului a fost salvată, acesta fiind transportat ulterior la spital, unde starea sa a fost stabilizată.

Reacția promptă și sângele rece al colegului nostru au fost esențiale în această situație critică.

În semn de apreciere pentru implicarea și spiritul civic demonstrat, Primăria comunei Valea Ursului l-a premiat pe polițist cu o Diplomă de merit.

Mulțumim Cristian pentru exemplul de dedicare și altruism!”, a transmis IPJ Neamț.

I.C. (sursa foto- IPJ Neamț)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.