Local
Citit de: 159 ori

Casă în flăcări la Tg. Neamț din cauza unui cablu electric. Incendiu și la Bodești

O mașină scăpată de sub control a rupt porțile unei case și o țeavă de gaz
Femeie rănită în autobuz în Piatra Neamț

O casă din Târgu Neamț a fost distrusă în urma unui incendiu izbucnit în această dimineață, din cauza unui cablu electric defect.

În această dimineață, la ora 06:07 pompierii au fost solicitați să intervină în orașul Târgu-Neamț pentru stingerea unui incendiu produs la o casă situată pe strada 1 Decembrie 1918.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț (două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD) și IPJ.

La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la o locuință, atât la acoperișul cât și în interiorul acesteia, existând posibilitatea propagării la o altă locuință aflată în imediata vecinătate, din aceeași gospodărie.

Pompierii au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars acoperișul construcției pe o suprafață de 70 mp, tâmplăria din lemn aferentă unei ferestre și unei uși și bunurile materiale din interiorul acesteia (articolele de mobilier, electrocasnice, documente, articole textile și obiecte de uz casnic).

Efectul termic al curentului electric cauzat de un cablu electric defect a fost cauza probabilă de producere a incendiului”, a declarat cpt. Irina Popa- ISU Neamț.

Un incendiu în urma căruia o casă a ars complet, s-a produs noaptea trecută și în comuna Bodești, de data aceasta din cauza coșului de fum.

Aseară la ora 20:12, prin apel la 112 a fost anunțat un incendiu produs la o casă situată în satul Oșlobeni din comuna Bodești.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la SVSU Bodești, Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț și IPJ.

La sosirea primelor echipaje de intervenție incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă, la acoperișul locuinței și la două anexe gospodărești din imediata apropiere.

O femeie în vârstă de 83 de ani a fost evacuată de cetățeni până la sosirea forțelor de intervenție. Aceasta a fost asistată de echipajul SMURD deoarece a suferit un atac de panică.

Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars acoperișul casei construit din lemn și acoperit cu plăci de azbociment pe o suprafață de 80 mp, două anexe gospodărești din lemn pe o suprafață de 50 mp și bunurile din interiorul acestora. De asemenea s-au deteriorat bunuri din interiorul locuinței (aparate electrocasnice, obiecte de mobilier și alte materiale textile).

Coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile a fost cauza probabilă de producere a incendiului”, mai transmite ISU Neamț.

I.C. (sursa foto- ISU)

Distribuie știrea:

Etichete: Casă în flăcări la Tg. Neamț din cauza unui cablu electric. Incendiu și la Bodești
Articolul anterior
O mașină scăpată de sub control a rupt porțile unei case și o țeavă de gaz
Articolul următor
Femeie rănită în autobuz în Piatra Neamț

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed