General
Citit de: 31 ori

Doi bărbați au fost reținuți după incendiul de la blocul din Precista

Cauza incendiului din Precista, niște „Dorei” cu butelia
Se modifică sensul de circulație pe str. Calistrat Hogaș din Piatra-Neamț

Doi bărbați au ajuns în arestul IPJ Neamț după incendiul de ieri din Cartierul Precista din Piatra Neamț. „La data de 20 august a.c., s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, față de 2 bărbați, în vârstă 67 și 41 de ani, din Piatra Neamț, fiind introduși la Centrul de Reținere și Arest Preventiv Neamț._

Reamintim, la data de 20 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că, la acoperișul unui bloc, pe strada Plevnei, s-a produs un incendiu.

Doi bărbați, în vârstă de 67 și 74 de ani și o femeie în vârstă de 62 de ani au primit îngrijiri medicale, fără a fi transportați la o unitate medicală.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii incidentului, sub supravegherea unității de parchet competente”, a declarat Ap Atomei Andreea- IPJ Neamț.

https://tvmneamt.ro/cauza-incendiului-din-precista-niste-dorei-cu-butelia/

Ionuț CORFU

Distribuie știrea:

Articolul anterior
Cauza incendiului din Precista, niște „Dorei” cu butelia
Articolul următor
Se modifică sensul de circulație pe str. Calistrat Hogaș din Piatra-Neamț

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed