Local
Citit de: 75 ori

Două autoturisme au ars seara trecută, pe o stradă din Piatra- Neamț

Tânăr dat dispărut
Tragedie într-un centru social din P. Neamț. Un bărbat și-a pus capăt zilelor, lângă colegul de cameră

Două autoturisme au ars seara trecută, și un al treilea a fost avariat, pe o stradă din Piatra Neamț. Incendiul s-a extins de la unul dintre autoturisme, după un scurtcircuit electric.

 

Aseară la ora 20:03 pompierii au fost solicitați să intervină în municipiul Piatra-Neamț pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism situat într-o parcare de pe strada Cuza Vodă.

La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț.

Ajunși la locul indicat, pompierii au constatat că incendiul se manifesta la două autoturisme, existând posibilitatea propagării și la alt autoturism. S-a acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars elementele combustibile din componența compartimentului motor și o parte din habitaclu și s-au deteriorat capota și farurile unuia dintre autoturisme, iar la celălalt autoturism au ars o parte din elementele combustibile din componența compartimentul motor și o roată.

Incendiul a afectat și un al treilea autoturism la care s-au deteriorat farul, spoilerul și aripa de pe partea dreaptă. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric. Nu au fost victime”, a declarat cpt. Irina Popa- ISU Neamț.

Pompierii au mai intervenit ieri și la un incendiu produs la o casă din comuna Bahna.

Ieri după-amiază, la ora 14:24 pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Bahna pentru stingerea unui incendiu produs la o casă situată in satul Broșteni.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la SVSU Bahna, SVSU Moldoveni și Detașamentul de pompieri Roman.

La sosirea primelor echipaje de intervenție incendiul se manifesta generalizat atât în interiorul cât și la acoperișul casei, existând posibilitatea propagării la o altă casă și o anexă gospodărească situate în imediata apropiere.

Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 90 mp, tâmplăria din lemn aferentă ferestrelor și ușilor, mobilier, aparate electrocasnice, documente, materiale textile și alte bunuri de uz casnic.

Jarul căzut din sistemele de încălzire pe materiale combustibile a fost cauza probabilă de producere a incendiului”, a transmis ISU Neamț.

G.T. (sursa foto- ISU)

Distribuie știrea:

Etichete: Două autoturisme au ars seara trecută, pe o stradă din Piatra Neamț
Articolul anterior
Tânăr dat dispărut
Articolul următor
Tragedie într-un centru social din P. Neamț. Un bărbat și-a pus capăt zilelor, lângă colegul de cameră

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed