Iulian Bulai, deputatul USR de Neamt care a scandalizat o tara intreaga prin afirmatii blasfemiatoare despre Iisus Cristos si Fecioara Maria, facute pe 25 decembrie, ziua in care crestinii sarbatoresc Nasterea Mantuitorului, a revenit la sfarsit de an 2019 cu un mesaj prin care transmite ca in anul 2020 va muta muntii din loc si ca va face o schimbare in judetul Neamt si in Romania. Bulai mai transmite ca se sacrifica stand departe de familie, in interesul celor care l-au trimis in Parlament. ”Cu credința într-o Românie mai bună, împreună vom muta munții din loc și vom face o schimbare în Neamț și în toată țara.
Acum e timpul să le mulțumim familiilor noastre pentru tot timpul sacrificat în folosul comunităților nostre. Eu i-am mulțumit astăzi soției mele pentru tot timpul pe care mi-l permite sa îl folosesc departe de familie, în interesul celor care ne-au acordat încredere și au speranță în noi”, scrie deputatul USR pe pagina lui de facebook.
Iulian Bulai, de confesiune catolica, spunea pe 25 decembrie ca Fecioara Maria a fost o mama surogat, iar familia in care s-a nascut Iisus era ciudata. Mesajul lui din ultima zi a anului 2019 este cu atat mai sfidator, cu cat nici pana la aceasta ora el nu si-a cerut scuze si nici nu a retras ce a spus in Sfanta Zi de Craciun, in schimb, se erijeaza in aparatorul intereselor poporului roman, ale carui simboluri sacre tocmai le-a calcat in picioare.
Blasfemiile emise de deputatul USR au starnit reactii de indignare si de revolta din partea opiniei publice, dar mai ales din partea Bisericii Ortodoxe Romane si a reprezentantilor de varf ai Bisericii Catolice din Romania.
Episcopul romano-catolic de Iași, Iosif Păuleț, sub a cărui jurisdicție se află Iulian Bulai (care se declara „catolic practicant”), a luat atitudine fermă chiar la sărbătoarea catolică numită Duminica Familiei, față de afirmațiile deputatului USR care a reuşit să îi irite pe creştini, catolici şi ortodocşi deopotrivă, scrie vestea.net.
Mai jos declaratiile episcopului, care îi cere deputatului-blasfemie să retragă afirmațiile făcute și să spună clar «Am greșit»:
https://www.facebook.com/vestea.net/videos/1007942446256119/
Ionut CORFU
4 comentarii. Leave new
Noi dorim ca Romania si muntii ei sa ramana in Evul Mediu, condusa de Biserica Ortohoxa.
ADMIN: Dar parca Romania era condusa de PNL, nu?
† Romania nu e condusa de pnl, e condusa de aceleasi persoane care se perinda pe acolo de vreo 20/30 de ani si care au cunostinte minime despre o anumita profesie sau un anumit domeniu.
ADMIN: Vezi ca ai gresit pseudonimul. Mai inainte erai ursul maro. Pai nu ziceai ca e condusa de Biserica? Hotaraste-te!
Romania sa fie condusa de Patriarhul Daniel, preafericitul si iubitul, iar guvernul sa fie ales pe viata, format din episcopi, arhiepiscopi si mitropoliti, fiindca doar ei stiu scurtatura catre Rai.Si toti romanii vor trai in Rai, vesnic.
nu prostia unora ca bulai te doboara . ci gasca imensa , de fani , pe care o are in spate . toata gasca de trogloditi a postat astfel de mesaje in perioada sarbatorilor , tinta fiind BOR .
desi se declara catolic practicant , dupa cum vedem , cretinii au treaba cu ortodoxia si patriarhul .
evident , #rezistentul bulai nu are treaba nici cu biserica apuseana , dar asta nu mai are importanta . mesajul lansat de armata de replicanti si-a atins scopul .
sunt prosti , multi , rau intentionati , n-au facut nimic in viata lor – dar au destinul tarii pe maini .
este adevarat , daca le iau curentul baietii de la servicii , raman singuri in drum .
de partea cealalta , folclorul traditional , combinat cu manele , bate si petarde contraataca , cu tricolorul in frunte , obositi dupa atatea activitati culturale de sarbatori . se vor regrupa strategic , la o ciorba de potroace , si o vor lua de la capat de sarbatorile pascale .
si unii , si ceilalti .
plavanii , adica noi , aplauda – atenti la focul de artificii din centrul civic la urbei !