Victor Giurescu, un cunoscut actor de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt, desfiintează filmul ”Teambuilding”, catalogat de majoritatea oamenilor de meserie, drept o producție submediocră. În opinia actorului, filmul este în esență un amalgam de amatorism, cu ”limbaj vulgar-meschin cu preponderență spre cultura de clasă submedie, manelisto-gregară, de o gratuitate soră cu analfabetismul funcțional și de pseudostand-up, dar, în același timp, cu pretenție de comic stradal neomarxist”, iar Micutzu este un munte de non-talent.
Intrigat de reacțiile (pozitive) față de acest Teambuilding, mi-am rupt (mare greşeală) din timpul meu (extrem de prețios) și m-am uitat la acest, hai să-i spunem, film. Deși, prin prisma meseriei, nu mă uit niciodată la filmele româneşti. (n.b. de după ’90, cu mici excepții, dar foarte mici)
Betty White, minunată actriță, de câte ori lua vreun premiu mulțumea în primul rând scenariştilor. Cred că ştiți unde bat? Exact! Acest (hai să-i spunem) film nu are scenariu. Replicile de periferie adunate de prin toate colțurile țării, dar și de prin Anglia sau America, guys, nu fac subiectul unui scenariu. Ca să nu mai vorbesc de limbajul vulgar-meschin cu preponderență spre cultura de clasă submedie, manelisto-gregară, de o gratuitate soră cu analfabetismul funcțional și de pseudostand-up, dar, în același timp, cu pretenție de comic stradal neomarxist, în p*la mea!
Adicătelea, dacă pe stradă se vorbeşte cu p*ula, de ce n-ar avea-o și ei în gură, în film. Că doar arta, adică filmul în cazul nostru, ne relevează nouă realitatea. Realitatea în p*la goală, aş culturaliza eu. De parcă noi nu am şti ce trăim. Filmul (hai să-i zicem așa) este o bagatelă, este de un truism și de o redundanță ieșite din comun. Amatorism de dinainte de a începe pregătirea pentru examenul de la facultatea de teatru.
Am înțeles roast-aluziile la diferitele zone geografice din țară vis-a-vis de idiomurile locale. N-am înțeles de era jucat atât de prost? Adică am înțeles, dar mă fac că nu. Amatori? Profesionişti? Grav!!!
Și de ce Micutzu, când el e un munte de… non-talent?
Singurul moment cu adevărat încântător a fost atunci când bețivanii din Oltenia au fost treziți de minunații cățeluși shiba-inu sau akita. În rest o copie totală a ceea ce s-a văzut prin filmele străine, în general, socialist-americane, sui-generis. O lipsă de originalitate soră cu guys, fuck you, what ever, job, office, target etc., xenisme care vor face ca ușor-ușor, globalizator, limba română să dispară. Ca toate tradițiile româneşti.
Sigur că toți vrem să ne vedem actorii români în filme. Toți vrem să vedem filme româneşti. Dar nu așa.
Și tocmai l-am/l-ați plâns pe Mitică Popescu, Dumnezeu să-l odihnească! Faceți un exercițiu de comparație. Ei? Așa-i că e diferență? Este, tată! Și de actorie, și de înțelegere a unui rol, și de asumare, dar și de cultură!
Realitatea din film (sau teatru) este diferită de realitatea din realitate. Vorbitul civil din film (sau teatru) este diferit de vorbitul civil din realitate. Realitatea în artă trebuie augmentată. Trebuie şlefuită. Actorii, regizorii, scenariştii trebuie să aibă inteligență și cultură. Trebuie să fie erudiți. Altfel ajungem să ascultăm manele.
Trebuie schimbat ceva. Hic et nunc!
Cei care au putere decizională se complac și sunt prea lași. Sinecuri și venalitate!”, spune Victor Giurescu, încheind rezumatul critic, cu un citat din Aristotel: „Scopul artei nu este să reprezinte aparența exterioară a lucrurilor, ci semnificaţia lor interioară.
Ionut CORFU
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.