General

15 ani de SMURD în Neamț. Peste 100.000 de intervenții

0

Astăzi, 12 martie 2025, se împlinesc 15 ani de activitate a echipajelor Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare din județul Neamț. De-a lungul acestui timp, salvatorii SMURD au intervenit 24 de ore din 24 pentru a oferi ajutor rapid și eficient în situații critice. ”Începând cu 12 martie 2010, primele echipaje de paramedici nemțeni și-au început misiunea în cadrul Detașamentelor de Pompieri Piatra-Neamț, Roman și Târgu Neamț, în 15 iulie 2011, în cadrul Gărzii II Poiana Teiului și din 20 iunie 2022 în cadrul Punctului de lucru Roznov.

Activitatea SMURD în județul Neamț s-a desfășurat constant prin colaborarea dintre Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț și Unitatea de Primiri Urgențe – SMURD din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, sub coordonarea medicală din anul 2016 a dr. Brîndușa Elena Pavlidis, medic-șef UPU-SMURD, alături de sprijinul plutonierului adjutant șef Elena Maria Dănilă, asistent medical principal în cadrul ISU Neamț.

În cei 15 ani de activitate, echipajele SMURD au intervenit într-un număr tot mai mare de cazuri, de la 2.230 de misiuni în 2010, numărul intervențiilor a crescut semnificativ, depășind 113.000 până în prezent.

Echipajele de Terapie intensivă mobilă au intervenit în 14.786 de cazuri.

Un rol deosebit în activitatea SMURD îl au și voluntarii din cadrul programului „Salvator din pasiune”, care s-au alăturat echipajelor de paramedici din anul 2016 pentru a sprijini intervențiile și pentru a-și pune timpul și dedicarea în slujba comunității.

La împlinirea a 15 ani de la operaționalizarea SMURD Neamț, transmitem aprecierea noastră tuturor celor care, zi de zi, intervin cu profesionalism pentru salvarea de vieți.

La mulți ani, SMURD Neamț!”, transmite ISU Neamț.

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: 15 ani de SMURD în Neamț. Peste 100.000 de intervenții
Articolul anterior
Hoț căutat de polițiști
Articolul următor
Primarul Niță, în dialog cu pietrenii. O oră în fiecare zi de joi

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.