Local
Citit de: 200 ori

Incendiu la Roznov noaptea trecută, din cauza coșului de fum

Copac căzut peste o construcție la Centrul de Reabilitare Psihiatrică Războieni
Directoarea Spitalului Județean Neamț și-a dat demisia din fucție. Anunțul a fost făcut pe facebook

O casă a fost cuprinsă de flăcări noaptea trecută, la Slobozia- Roznov, din cauza coșului de fum neprotejat termic. ”În jurul orei 23:30 pompierii au fost solicitați să intervină în orașul Roznov pentru stingerea unui incendiu produs la o casă din satul Slobozia.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Punctul de lucru Roznov și IPJ.
Persoanele aflate în locuință s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor. Acestea nu au necesitat îngrijiri medicale.

Incendiul s-a manifestat la nivelul acoperișului cu posibilitatea propagării la întreaga locuință. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars 100 mp din acoperișul casei, materiale textile și hârtii depozitate în pod.

Coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile a fost cauza probabilă de producere a incendiului”, a declarat cpt. Irina Pops- ISU Neamț.

Recomandările pompierilor:

  • coşurile de fum trebuie curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), verificate și reparate (dacă este cazul) de persoane specializate;
  •  în podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lui sunt materiale combustibile;
  • coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 cm, iar în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
  • coşurile aflate în apropierea materialelor combustibile (depozite de furaje, păduri etc.) sau cele situate pe acoperişuri combustibile, vor fi prevăzute cu site sau grătare pentru reţinerea scânteilor;
  • se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile.

G.T.

Distribuie știrea:

Etichete: din cauza coșului de fum, Incendiu la Roznov noaptea trecută
Articolul anterior
Copac căzut peste o construcție la Centrul de Reabilitare Psihiatrică Războieni
Articolul următor
Directoarea Spitalului Județean Neamț și-a dat demisia din fucție. Anunțul a fost făcut pe facebook

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed