Depășire motociclu- bicicletă, o femeie a ajuns la spital, un bărbat are dosar penal
La data de 20 aprilie a.c., ora 09:20, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 73 de ani, din Cordun, conducea un motociclul electric, pe strada Orizontului, din localitatea Săbăoani, ar fi efectuat manevra de depășire a unei biciclete, conduse de o femeie de 52 de ani, din aceeași localitate, acroșând-o și proiectând-o la sol.
În urma accidentului de circulație a rezultat vătămarea corporală a femeii, care a fost condusă la o unitate medicală.
Bărbatul ar fi părăsit locul producerii evenimentului, fără încuviințarea organelor de poliție, fiind identificat la domiciliul său.
Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpa și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.
sursa: IPJ Neamț












