AdministratieLocalSanatate
Citit de: 1 ori

Arsene anunță că Spitalul Bicaz este pregătit de acreditare cu sprijinul CJ Neamț. 500.000 de lei pentru reparații și dotări

Ipoteză ȘOC! Guvernul PNL pune lacăt pe 60% dintre centrele de permanență
Cozmanciuc, semnal înainte de turul doi: ”Îi avertizez pe cei de la PSD sa nu încalce legea”

Spitalul Orășenesc Bicaz este pregătit de acreditare cu sprijinul Consiliului Județean Neamț, anunta institutia administrativa, intr-un comunicat de presa:

  • Consiliul Județean a alocat 500.000 de lei pentru reparații și dotări la Spitalul Orășenesc „Sf. Ierarh Nicolae“ Bicaz

Spitalul Orășenesc „Sf. Ierarh Nicolae“ Bicaz se află într-un amplu proces de modernizare, datorită sprijinului financiar acordat de către Consiliul Județean Neamț. Până la finele acestei luni, conducerea unității sanitare este convinsă că se vor încheia și ultimele etape ale lucrărilor aflate acum în desfășurare.

La inițiativa președintelui Ionel Arsene, de la bugetul județului s-a alocat suma de 500.000 de lei pentru realizarea unor lucrări de reparații și reabilitare și achiziționarea unor dotări pentru spitalul din orașul Bicaz.

Cu fondurile alocate de la județ s-au realizat reparații capitale la blocul alimentar (demolare, recompartimentare, finisare), reabilitare și recompartimentare spălătorie, reparații capitale la compartimentul de sterilizare, instalarea sistemului de control acces în spital și pontaj, achiziționarea și instalarea platformei de manipulare a mărfurilor (lift pentru alimente), achiziția și montarea unui container configurat pentru depozitarea temporară a deșeurilor medicale (complet dotat și echipat), instalarea sistemului de supraveghere video în interiorul spitalului, instalarea sistemului de antiefracție în corpul administrativ, achiziționarea și montarea unui container configurat pentru asigurarea zonei de securitate a documentelor (complet dotat și echipat), reabilitarea, modernizarea Laboratorului și a Compartimentului Recuperare medicină fizică și balneologie și a Compartimentului geriatrie și gerontologie.

Conducerea unității sanitare susține că este extrem de important faptul că s-au montat sistemele de control al accesului și supraveghere video în spital. Acestea erau cuprinse, printre alte prevederi, în programul de conformare pe care spitalul trebuie să îl pună în aplicare, pentru  a putea fi acreditat în 2020.

          „M-am preocupat continuu, de la preluarea mandatului de președinte al Consiliului Județean Neamț, să dotăm acest spital, să aibă aparatură modernă, să poată trata pacienții arondați, fără a-i mai trimite pe drumuri, pe la alte clinici, ori să stea oamenii acasă, în suferință! Vorbim de peste 60.000 de locuitori din orașul Bicaz și zona Valea Muntelui care sunt arondați acestei unități spitalicești, dar și de 115 salariați care își desfășoară activitatea acolo și care au nevoie de condiții normale pentru a-și putea desfășura activitatea! Mi-am dorit și vreau în continuare ca în Neamț, spitalele să aibă tot ce le trebuie pentru a funcționa în cele mai bune condiții, spre mulțumirea pacienților și satisfacția profesională a angajaților!

Între 2016 și 2019, Consiliul Județean Neamț a alocat la Spitalul Orășenesc «Sf. Ierarh Nicolae» Bicaz suma de 1.184.713 lei! La acești bani se adaugă suportul pentru dotări de la Ministerul Sănătății, de 1.813.000 lei, alocat în perioada în care guvernul era condus de Viorica Dăncilă. Sunt foarte mulți bani, care vreau să se regăsească în calitatea serviciilor medicale oferite pentru zeci de mii de nemțeni din Bicaz și Valea Muntelui“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

tvmneamt.ro

Distribuie știrea:

Etichete: Arsene anunță că Spitalul Bicaz este pregătit de acreditare cu sprijinul CJ Neamț. 500.000 de lei pentru reparații și dotări
Articolul anterior
Ipoteză ȘOC! Guvernul PNL pune lacăt pe 60% dintre centrele de permanență
Articolul următor
Cozmanciuc, semnal înainte de turul doi: ”Îi avertizez pe cei de la PSD sa nu încalce legea”

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed