Când vine vorba de securitatea la incendiu, multe dintre unitățile turistice din județ nu respectă normele, iar unele nu au nici măcar autorizație de securitate la incendiu. Proprietarii preferau să plătească amenzi în loc să facă demersurile necesare pentru autorizare, însă, de la 1 iulie, sancțiunile pentru această încălcare a legii au crescut de 10 ori. „Legiuitorul, constatând că foarte mulți operatori economici, care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, preferau amenda, care era cuprinsă între 2.500 și 5.000 de lei și în 48 de ore se putea achita jumătate din minim, respectiv 1.200 de lei, și nu se conformau legislației de securitate la incendiu, a majorat amenzile de la 1 iulie, fiind cuprinse între 20.000 și 50.000 de lei, ceea ce este descurajant, spunem noi“, a explicat colonelul Ioan Nițică, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț.
În prima jumătate a anului 2015, specialiștii din cadrul ISU Neamț au făcut controale la 60 de unități de turism și agrement din totalul de 282 din județ. Concluziile rezultate în urma controalelor nu sunt deloc îmbucurătoare, fiind prezentate în cadrul Colegiului Prefectural din 28 octombrie. „Au fost constatate 241 de încălcări ale legislației privind securitatea la incendiu, din care 140 au fost organizatorice, 24 legate de pregătire, 13 au fost de natură constructivă și 64 tehnice. În timpul controalelor, au fost soluționate 22 de încălcări“, se arată în raportul ISU.
Totodată, au fost desfășurate 41 de activități de informare preventivă cu participarea a 222 de persoane din unitățile controlate, precum și șase exerciții de evacuare și intervenție cu participarea a 38 de persoane.
Încălcările legislației au fost sancționate cu 33 de amenzi contravenționale în cuantum de 86.500 lei și 257 avertismente. „Felicit șeful ISU Neamț, pentru modul în care s-a derulat exercițiul cu dezastrul pe platoul Masivului Ceahlău, cât și toate celelalte autorități implicate – Comitete locale pentru situații de urgență, Jandarmerie, Romsilva, Salvamont – pentru modul în care s-au organizat și au acționat“, a spus prefectul de Neamț, Vlad Angheluță.

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ