Local
Citit de: 76 ori

Bani cu nemiluita de la CJ Neamț către biserici și mănăstiri în ultimii 4 ani. Peste un milion de euro, doar în 2024

Bărbat din Pângărați, dispărut de 10 zile
Vodafone mărește tarifele pentru toate serviciile. Cu cât va fi mai mare următoarea factură

CJ Neamț a dat bani de pomană cu nemiluita către biserici și mănăstiri în ultimii 4 ani. Conform unui răspuns primit de la CJ Neamț la o solicitare transmisă de tvmneamt.ro, doar în 2024, la unități de cult din județ, au ajuns 1.080.000 de euro.

În total, în ultimii 4 ani, aproape 3 milioane de euro au ajuns în conturile mai multor biserici și mănăstiri. Banii au fost folosiți în diverse scopuri, de la modernizare case parohiale, până la troturare, acoperișuri sau centrale termice, ori alte acareturi pentru confortul slujitorilor Domnului.

Lista cu sumele plătite în fiecare an, conform cifrelor oficiale de la CJ Neamț:

Acești bani au fost dați în condițiile în care bisericile și mănăstirile nu plătesc taxe și impozite la stat, deși desfășoare activități comerciale. Nici nu are rost să mai amintim ce se putea face cu acești bani în județul Neamț, în folosul plătitorilor de taxe și impozite.

În anul 2024, au fost dați de pomană cei mai mulți bani către biserici și mănăstiri. Până în luna octombrie 2024, președinte interimar la CJ Neamț, a fost Ion Asaftei, cel care tocmai a fost cocoțat de PNL și PSD pe funcția de vicepreședinte al CJ Neamț pentru următorii 4 ani, la vârst de 72 de ani, el fiind la al doilea mandat de vicepreședinte după cel din perioada 2016-2020. Care este scopul acestor pomeni din bani publici, știe toată lumea. Culmea este că deși au primit bani cu nemiluita de la CJ (PSD), în bisericile și mănăstirile din Neamț s-a făcut propagandă deșănțată pentru candidatul Călin Georgescu și pentru partide de factură legionară.

Dar pomenile pentru biserici și mănăstiri nu se limitează doar la sumele de mai sus. Conform CJ Neamț, la momentul actual, instituția plătește anual din bani publici, nu mai puțin de 1.498.000 lei, adică 300.000 de euro, pentru salariile unor angajați ai lăcașelor de cult, alții decât personalul clerical (preoți). Adică CJ Neamț plătește din buzunarul contribuabililor din județ, salahori, clopotari sau dascăli, care lucrează pentru lăcașe de cult unde se fac munți de bani din activități comerciale, bani pe care nimeni nu-i impozitează.

CJ Neamț a avut bani în 2024 și pentru publicitate în presă. E adevărat, nu așa de mulți ca pe timpul când în județ se făcea cultul personalității infractorului Arsene, dar au fost:

Ionuț CORFU

Distribuie știrea:

Etichete: Bani cu nemiluita de la CJ Neamț către biserici și mănăstiri în ultimii 4 ani. Peste 1 milion de euro, doar în 2024
Articolul anterior
Bărbat din Pângărați, dispărut de 10 zile
Articolul următor
Vodafone mărește tarifele pentru toate serviciile. Cu cât va fi mai mare următoarea factură

Ești de acord? Sau ai altă părere?

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed