Local
Citit de: 34 ori

Cea mai tare imagine de la Poliția P. Neamț! Cățel rătăcit, poză de grup în autospecială cu polițiștii care îi căutau stăpânul

Senatoarea Diana Șoșoacă vine în Piatra Neamț. Inaugurare de sediu și lansare candidați S.O.S. România
Senatorul Cuc de la Giurgiu, se dezice Florentina Luca Moise, femeia care i-a organizat campania din 2020: ”Am votat pentru…”

Poză de colecție. Sau instantaneu inedit pentru Poliția Piatra Neamț. În imaginea de mai jos, este un cățel care s-a rătăcit, însă a fost observat de un echipaj de poliție, care și-a dat seama că e ceva în neregulă cu el, pentru că era agitat. În cele din urmă, Alfie, pentru că așa îl cheamă pe cățeluș, a ajuns înapoi la stăpânul său, evident, cu ajutorul tot al polițiștilor, care l-au identificat. Dar, mai întâi, Alfie (rasă Golden Retriver) a fost condus la sediul Poliției, unde, după cum se vede în imagine, nu a fost audiat, nici încătușat, ci a avut o companie mult peste așteptările lui.

Astăzi, patrula de siguranță publică, din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț, a avut o intervenție mai…neobișnuită.

Astfel, în timpul activităților de patrulare aceștia au observat un cățel cu blana aurie, ce avea un comportament agitat.

Colegii noștri, l-au condus la sediului Poliției, unde cu ajutorul polițiștilor din cadrul Biroului Protecția Animalelor au avut o misiune atipică, identificarea stăpânului.

Echipa de polițiști a reușit să îl identifice pe proprietarul lui Alfi, care le-a povestit că într-un moment de neatenție acesta a ieșit din curte, făcându-se nevăzut.

Acum, Alfi este în siguranță, scurta sa escapadă, având un final fericit.

Această întâmplare aduce aminte de legătura specială dintre oameni și animale.

Gesturile mici de grijă și compasiune pot face o diferență imensă în viața animăluțelor din jurul nostru”, a declarat insp. Ramona Ciofu- IPJ Neamț.

I.C. (sursa foto: IPJ Neamț)

Distribuie știrea:

Etichete: Ce mai tare imagine de la Poliția P. Neamț! Cățel rătăcit, cu polițiștii care îi căutau stăpânul, Imagine de colecție pentru Poliția P. Neamț. Cățel rătăcit, poză de grup în autospecială
Articolul anterior
Senatoarea Diana Șoșoacă vine în Piatra Neamț. Inaugurare de sediu și lansare candidați S.O.S. România
Articolul următor
Senatorul Cuc de la Giurgiu, se dezice Florentina Luca Moise, femeia care i-a organizat campania din 2020: ”Am votat pentru…”

Ești de acord? Sau ai altă părere?

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed