Un accident care ar fi putut avea urmari deosebit de grave, s-a produs in noaptea de vineri spre sambata la Grinties.

Soferul unui TIR care avea directia de deplasare Borsec- Targu Neamt, a pierdut controlul volanului pe drum drept, a ajuns pe acostament si s-a rasturnat dupa ce a distrus gardul unei locuinte. Un minor de 13 ani a fost ranit usor.

Ulterior s-a stabilit ca TIR-ul era incarcat cu apa minerala, iar soferul avea o alcoolemie de 0,87 la mie in aerul expirat, ceea inseamna dublu in sange, adica 1,74. De la 1,8 la mie se instaleaza coma alcoolica. Barbatul in varsta de 34 de ani condusese beat de la Bacau pana Borsec, unde a preluat incarcatura, apoi pana la Grinties unde a avut loc accidentul, distanta paecursa in aceasta stare fiind de aproximativ 230 de km.

Comunicatul IPJ Neamt:

”În ziua de 11 martie a.c., în jurul orei 01.50, Poliția orașului Bicaz a fost sesizată despre producerea unui accident rutier pe DN 15, pe raza comunei Grințieș.

Din primele cercetări se pare că în timp ce un bărbat de 34 ani din Buhuși conducea un ansamblu de vehicule pe DN 15, pe un segment de drum in linie dreaptă a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă distrugând gardul împrejmuitor al unei locuințe pe o lungime de 28 metri după care s-a răsturnat.

Urmare a producerii accidentului, un pasager din autoutilitară în vârstă de 13 ani, a fost rănit ușor. Fiind testat cu aparatul etilotest, polițiștii au stabilit că șoferul se afla sub influența băuturilor alcoolice. În cauză se efectuează cercetări in vederea stabilirii împrejurărilor producerii accidentului.”

Ionut CORFU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.