O soferita a facut doua victime dintr-un foc, pe o trecere de pietoni din Roman. Femeia in varsta de 49 de ani, aflata la volanul unui autoturism, a accidentat alte doua femei, in timp ce acestea traversau strada regulamentar, informeaza IPJ Neamt:
În seara zilei 8 ianuarie a.c., în municipiul Roman a avut loc un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a două persoane în următoarele împrejurări. Din primele cercetări a rezultat faptul că în timp ce o femeie de 49 ani din municipiul Roman, conducea un autoturism pe b-dul Roman Muşat, dinspre strada C.D. Gherea către strada Republicii, ar fi surprins şi accidentat două tinere de 30, respectiv 33 ani, din Roman, angajate în traversare, pe trecerea de pietoni.
Victimele au fost transportate la Spitalul municipal Roman pentru acordare de îngrijiri medicale. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Ionut CORFU