Încă o femeie a fost arestată preventiv în cazul ”familiei groazei” din Războieni, jud. Neamț, dezvăluit de tvmneamt.ro la începutul lunii iunie. Amănunte AICI.
O.M. este acuzată de nu mai puțin de 5 infracțiuni de corupere sexuală a minorilor, în formă continuată și în circumstanțe agravante. Din minuta instanței reiese că femeia a fost complice la violarea propriei fiice de 13 ani, de către vecinul său, cu care și ea întreținea relații sexuale. Cu alte cuvinte, O.M. și-a ajutat amantul în repetate rânduri să îi violeze fiica. Pe 16 octombrie, judecătorii de la Judecătoria Piatra- Neamț au dispus arestarea preventivă a acesteia.
După gratii este și vecinul său, alături de soția lui, aceștia fiind acuzați de abuzuri și asupra propriilor copii. Din minuta instanței: ”Dispune arestarea preventivă a inculpatei O. M., pentru săvârșirea în concurs real a cinci infracțiuni de corupere sexuală a minorilor în circumstanțe agravante, în formă continuată (…) a unei infracțiuni de complicitate la viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată (2 acte materiale: la domiciliul fam. Oxxxx și la imobilul lui Mihai Sxxxx) (…) a unei infracțiuni de complicitate la viol săvârșit asupra unui minor (…), a unei infracțiuni de rele tratamente aplicate minorului (în perioada 1.12.2023-30.04.2025) (…) în concurs formal cu infracțiunile în dauna persoanei vătămate (…) începând cu data de 16.10.2025 şi până la data de 14.11.2025, inclusiv. În baza art. 230 Cod procedură penală dispune emiterea mandatului de arestare preventivă a inculpatei. În temeiul art.229 Cod procedură penală se va înştiinţa autoritatea competentă DGASPC Neamţ despre luarea acestei măsuri.”
De unde a plecat totul (mai jos articolul publicat de tvmneamt.ro pe 2 iunie 2025):
Ionuț CORFU










