Încă un accident rutier s-a produs in aceasta seara în jurul orei 22:30, în comuna Podoleni. 5 persoane au fost ranite după ce o masina condusa de un tanar din Piatra Neamt, a ajuns pe contrasens, unde  a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tanara de 18 ani, din Bacau. Soferul care a provocat accidentul nu a putut fi testat alcoolscopic. Cu doar 2 ore inainte, 3 persoane au fost ranite într-un alt accident rutier, produs tot in Podoleni, după ce un barbat din localitate, s-a rasturnat cu masina in timp ce conducea in stare de ebrietate (Detalii AICI). La ora 23, traficul rutier pe drumul national din Podoleni, era blocat pe ambele sensuri de mers. ”La data de 12 noiembrie a.c., în jurul orei 22:50, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 15, în localitatea Podoleni.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 28 de ani, din Piatra Neamț conducea un autoturism, în localitatea Podoleni, din direcția Piatra Neamț spre județul Bacău, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o tânără de 18 ani, din județul Bacău, ce circula din sens opus.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea ambilor conducători auto și a altor 3 persoane cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani, pasageri în autoturismul condus de tânăra de 18 ani.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a declarat Sinsp. Ciofu Ramona- IPJ Neamt.

I.C. (sursa foto- IPJ)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.