Local
Citit de: 26 ori

Incendiu la Borlești noaptea trecută, 4 ore de luptă cu flăcările

Se prelungește carantina în comuna Bîra- Ordin semnat de Arafat
Schimbări majore în PNL Neamț. Carabelea: ”Prefer să fiu ales președinte PNL Piatra Neamț, decât să fiu numit”

Un incendiu violent s-a produs aproape de miezul noptii trecute la o casa din comuna Borlesti. Pompierii au luptat cu flacarile 4 ore. ”Prin apel la 112, în jurul orei 23:18, pompierii au fost alertați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Ruseni,  comuna Borlești.

Incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișului și la etajul unei clădiri P+1, cu posibilitatea propagării la întreaga locuință și la o casă aflată în imediata vecinătate,  la o distanță de aproximativ doi metri.

Pentru localizarea și lichidarea incendiului au intervenit pompieri din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu patru autospeciale de stingere,  o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălţime,  o ambulanță SMURD, voluntari din cadrul SVSU Roznov cu o autospecială de stingere și voluntari din cadrul SVSU Borlești.

Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite.  A ars acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 350 mp (construit din astereală lemn cu învelitoare din draniță) și bunurile materiale aflate la etajul clădirii ( obiecte de mobilier,  materiale textile   aparatură electrică și electrocasnică  etc).

Cauza probabilă de producere a acestui incendiu a fost stabilită ca fiind scânteile purtate de vânt și căzute pe materiale combustibile.

Intervenția a durat aproximativ patru ore. Proprietarii locuinței au suferit atacuri de panică. Aceștia au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajul SMURD,  refuzând transportul la spital”, a declarat lt. Irina Popa, purtator de cuvant ISU Neamt.

Later EDIT: imagine de la fata locului (sursa foto: ISU Neamt)

I.C. (foto coperta- imagine cu caracter ilustrativ)

Distribuie știrea:

Etichete: 4 ore de luptă cu flăcările, Incendiu la Borlești noaptea trecută
Articolul anterior
Se prelungește carantina în comuna Bîra- Ordin semnat de Arafat
Articolul următor
Schimbări majore în PNL Neamț. Carabelea: ”Prefer să fiu ales președinte PNL Piatra Neamț, decât să fiu numit”

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed