O mașină marca Audi a fost făcută praf în urma unui accident produs noaptea trecută în Piatra Neamț, în jurul orei 3:50, pe str. 1 Decembrie 1918, aproape de intersecția cu strada Dărmănești (zona Școlile Normale).

Conform martorilor, la volanul mașinii care se deplasa pe direcția Orion- Ocol, se afla un tânăr de 21 de ani din comuna Negrești. Alături de el se afla și un pasager, însă din fericire, nimeni nu a fost rănit. În schimb, mașina a fost făcută daună totală. Cel mai probabil, pe fondul vitezei excesive, șoferul a pierdut controlul mașinii, a lovit o bordură, apoi a ajuns într-un gard metalic de pe partea opusă a drumului. În urma impactului, resturi din mașină au fost împrăștiate la zeci de metri distanță, iar motorul a aterizat în mijlocul străzii.

Fiind o oră târzie, traficul rutier și pietonal în zona respectivă, era extrem de redus, altfel, urmările accidentului ar fi putut fi foarte grave.

I.C. (sursa foto- martor)

DISTRIBUIȚI

2 COMENTARII

  1. Bună ziua, cu ce drept postați numărul de înmatriculare și fetele oamenilor. Nu aveți dreptul de a posta poze cu cineva fără acordul lor.
    ADMIN: Ești sigur, anonimule? Care e legea care interzice ce zici tu acolo? Pune aici textul de lege, să-l vedem și noi! Dar dacă era o mașină pe contrasens, și ucideai oameni nevinovați, ai fi fost tot așa de tare-n clanță?

  2. Art. 73: Dreptul la propria imagine
    (1)Orice persoană are dreptul la propria imagine.
    (2)În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri. Dispoziţiile art. 75 rămân aplicabile.
    Admin: Vorbești tâmpenii. Asta se referă la cu totul altceva. Arată legea aia care interzice fotografierea persoanelor pe domeniul public și legea care interzice publicarea imaginilor cu numere de înmatriculare

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.