General
Citit de: 3,380 ori

Răscoala urătorilor la Borca, Poliția spune că sunt tradiții

Stupoare la Grumăzești! Fostul primar este propus ”cetățean de onoare”, chiar de fiul său, actualul primar, aflat sub control judiciar
Locuri de muncă disponibile în Neamț prin AJOFM

Sâmbătă, 20 decembrie, în jurul orei 21, comuna Borca a fost scena unor manifestări care au semănat cu o mică răscoală. Sute de oameni s-au adunat în centrul comunei, cu tobe, bâte, drujbe și alte obiecte, au ocupat drumul național chiar în centrul comunei și s-au dedat la niște ”obiceiuri și tradiții” demne de epoca de piatră.

Din filmările care au circulat pe rețelele de socializare, s-a putut observa clar că traficul rutier a fost blocat și că au fost folosite și materiale pirotehnice interzise (abatere penală), lansate chiar de pe mijlocul drumului.

Mai jos, câteva capturi de pe ecran din live-urile care au circulat pe rețele:

La fața locului au ajuns și polițiști (vreo 8 la număr, sau poate chiar mai mulți), iar la un moment dat, au avut loc și niște îmbrânceli cu ”continuatorii tradițiilor”. Dar chiar și așa, deși există și dovezi filmate, Poliția Neamț a transmis inițial că ceea ce s-a întâmplat la Borca, au fost de fapt tradiții, iar cetele de mascați s-au deplasat pe drumuri județene, nu pe drumul național.

În punctul de vedere solicitat de tvmneamt, Poliția mai arată că nu au fost sesizări cu privire la blocarea traficului rutier. Chiar dacă polițiștii au fost de față și au văzut cu ochii lor că sute de oameni ocupă în întregime un drum național, aceștia au așteptat să sesizeze cineva la 112. Dacă nu a fost nicio sesizare, înseamnă că nu a fost încălcată legea. De asemenea, polițiștii nu au văzut nici că urătorii s-au încăierat la un moment dat, nici că au fost chiar ei bruscați, nici că au tulburat grav liniștea și ordinea publică și nu au văzut nici ditamai focul de artificii. Într-un cuvânt, în accepțiunea oamenilor legii, a fost vorba despre tradiții.

Prin urmare, cine vrea să-și bată joc de lege, poate ocupa un drum național, cu condiția să urle cât mai tare, și să spună că așa e tradiția. Dacă se poate pe 20 decembrie, de ce să nu se poată și în luna martie sau în luna august? Valabil și pentru cei care organizează proteste. Pentru ce să mai solicite autorizație, când pot spune că e o tradiție. ”Pe timpul desfășurării activităților, cetele de urători s-au deplasat pe drumurile judetene, nefiind sesizări cu privire la blocarea traficului rutier. Totodată, se vor efectua verificări cu privire la utilizarea articolelor pirotehnice”, a transmis IPJ Neamț.

Iar dacă să te costumezi în drac, în omul păianjen sau în alte personaje de filme, să urli, să turezi drujbele în mijlocul drumului și să fluturi deasupra capului bâte și topoare, înseamnă că duci mai departe tradițiile și obiceiurile românești, ar trebui să închidem toate muzeele de etnografie din județ și să facem în locul lor niște cluburi de manele. Fiecare cu post de Poliție propriu, ca să fie tradițiile neamului bine păzite.

I.C.

 

 

 

 

Distribuie știrea:

Etichete: Poliția spune că sunt tradiții, Răscoala urătorilor la Borca
Articolul anterior
Stupoare la Grumăzești! Fostul primar este propus ”cetățean de onoare”, chiar de fiul său, actualul primar, aflat sub control judiciar
Articolul următor
Locuri de muncă disponibile în Neamț prin AJOFM

Ești de acord? Sau ai altă părere?

2 comentarii. Leave new

  • Un cetățean
    22 decembrie 2025 06:46

    Este deranjant faptul că tradițiile se transformă destul de rapid într-o manifestare de huliganism mascat(la propriu). Și asta pentru că cei care participă sunt cei plecați la muncă în străinătate și reveniți de sărbători doar cu scopul de a – și arăta limbajul submediocru pe care-l mai dețin. Zona este ținută sub asediu nocturn toată luna decembrie. Și dacă tot nu-i puteți controla sub nici o formă, lăsați-i să se omoare că doar așa vor dispare. Păcat de liniștea pierdută a localnicilor.

    Răspunde
  • Ni se răsucesc strămoșii în mormânt de lehamite. Acestea sunt tradiții?
    Analfabetism în stare pură. Să pună mâna pe culegeri de folclor stimabilii păstrători de tradiții. Iar polițiștii să nu-și mai mânjească uniforma cu declarații de doi bani.
    Cândva, la Borca, și-a lansat o carte regretatul profesor Gheorghe Țigău. Poate măcar intelectualii comunei dau o căutare pe google și dau mai departe informația.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed