Loading...

* Până să-și plângă morții, oamenii ajung să se plângă de starea cimitirului * Firma care a luat în administrare cimitirele, M&D Mens SRL, știe mai ales să încaseze banii, dar când vine vorba de întreținerea unui mediu decent și solemn, dă vina pe Primărie * Primarul Dragoș Chitic i-a dat termen până la sfârșitul anului să își facă treaba ca lumea, dacă nu îi reziliază contractul * Patronii M&D Mens SRL sunt mai ales neveste ale unor nume sonore din oraș

Odată deschisă cutia Pandorei cu propunerea de majorare a redevenței pentru firmele care au contract cu municipalitatea, ne-am îndreptat atenția asupra uneia dintre ele – cea care administrează cele două cimitire din oraș și de activitatea căreia sau, mai bine zis, lipsa de activitate, se plâng cei ce-și au rudele îngropate pe terenul municipalității.

Nu este pietrean care să fi trecut prin cimitirul Eternitatea și să nu fi văzut cum se administrează sau, mai bine zis, cum nu se prea administrează. Albia pârâului s-a transformat în coș de gunoi și asta pentru că în cimitir nu prea găsești un container unde să arunci coroanele, carcasele de la lumânări ori vegetația uscată, pe care oamenii o curăță de-a lungul anului. Nici căile de acces dintre morminte nu se bucură de prea mare atenție, buruienile blocând de multe ori accesul care vor să ajungă la morminte. Nu de puține ori cei care au avut de mers în cimitirul vechi, cel de după biserică, au fost întâmpinați de munții de gunoaie. Oamenii s-au obișnuit că în trecut era un coș de gunoi în dreptul porții de acces, așa că lasă în continuare resturile în acea zonă.

12064256_424919481024767_701694008_n 12063963_424919527691429_437886074_n

Clopotnița, pericol pentru toți cei care ajung în cimitirul Eternitatea

Nici pentru clopotnița din cimitirul Eternitatea, cunoscut în oraș ca cimitirul Borzoghean, administratorul nu are bani sau așa dă de înțeles. „Curge apa de sus, că e spart, și se prelinge pe pereți, pe scări. Sus sunt rupte grinzile de la clopotniță. Se vede de afară. A căzut deja pe mașini. Acum o lună și jumătate a căzut țigla pe o mașină și a spart geamurile. Oricând poate să cadă în cap la copii, la oameni, la oricine. I-am zis administratorului de acum trei ani, trei ani și jumătate. A zis că tot face, face, dar văd că vine iar iarna și nu s-a rezolvat nimic. Zice că nu au de unde, nu au fonduri“, se plânge clopotarul Andrei Neculai.

Ne-am fi așteptat ca omul să fie de partea administratorului și să accepte ideea că nu sunt bani pentru reparațiile clopotniței, dar tot el subliniază că firma încasează anual bani de la cei care-și au rudele îngropate în cimitirul Borzoghean. „Plătim 26-28 de lei pe an. Câte morminte sunt în cimitir, atâția oameni trebuie să plătească în fiecare an“, a adăugat clopotarul.

12064059_424919497691432_1984889578_n 12064057_424919491024766_1043251376_n

Toaleta, focar de infecție – DA, ecologică – NU

În interiorul cimitirului, după ce treci podul peste Borzoghean, este o toaletă ecologică. Dacă ai, în schimb, curajul să-i deschizi ușa, numai ecologică nu mai este, ci descoperi că-i un adevărat focar de infecție. „De când au pus-o acolo, nu cred că a făcut cineva curat. Dacă n-are cine să facă. Să-i pună măcar pe cei care cerșesc acolo. Dar ei știu numai să cerșească“, spune una dintre pietrencele care locuiește la o casă de lângă cimitir.

Poarta sudată, iar oamenii trebuie să străbată tot cimitirul cu sicriul pe brațe

Dacă acolo unde trebuie reparații, nu se face nimic invocându-se lipsa de fonduri, se pare că firma a avut, totuși, niște bani pentru a… suda poarta de acces de la bazele Cârlomanului. Au sudat un cadru metalic. Nu se știe a cui a fost ideea, pentru că acum, cei care trebuie să care sicriul cu mortul trebuie să se chinuie să-l strecoare prin cadrul metalic al porții sau să ocolească întregul cimitir. „Poarta a existat dintotdeauna. Acum două săptămâni am văzut că au sudat-o. Oamenii trec acum prin cadru, dar oamenii ca oamenii, nu știu ce faci când vii cu morții. Nu știu a cui a fost ideea asta. Nu e normal, dar degeaba reclam. Dacă reclam, credeți că iau măsuri“, se întreabă unul dintre pietrenii care au rudele îngropate la Eternitatea.

12063963_424919527691429_437886074_n 12053363_424919537691428_2073392111_n

Nici la capitolul curățenie lucrurile nu stau mai bine, fapt semnalat de toți cei care ajung prin cimitirul Eternitatea: „Curățenia lasă de dorit. Aici era morman de gunoaie. Aduc oamenii cutii ca să depoziteze mizeria. Un container n-ar aduce, dar să sudeze poarta știu“.

Nemulțumirile oamenilor au ajuns și la urechile primarului Dragoș Chitic. „Legat de poarta de acces, li s-a atras atenția să găsească o altă soluție și nu blocarea accesului, iar legat de curățenie, li s-a cerut să-și respecte condițiile contractuale“, a declarat primarul de Piatra Neamț.

Florarii, fugăriți din fața cimitirului

Dacă gunoaiele, gardurile reparate grosolan, clopotnița care pică la propriu nu deranjează pe nimeni din administrație, se pare că florarii care stăteau cu câteva buchete în fața cimitirului stricau imaginea. „Vindeam flori mai înăuntru, că sunt bolnavă și nu pot să stau în soare. Cu puținii bani mă duc să-mi iau un calciu lactic. A venit și mi-a zis să nu mai vând acolo, c-așa a zis șeful cel mare. Nici aici, în față, nu mă mai lasă să stau. A zis că mă duc la poliție dacă mă mai prind“, a zis Georgeta Popa, una dintre femeile care vindea buchete din florile culese din grădina proprie în fața cimitirului Borzoghean.

Informații (ne)oficiale despre cum stau lucrurile

Oamenii care se plâng de condițiile din cimitir știu că administrator ar fi un domn Petrescu, pe care l-am contactat telefonic și care ne-a povestit cum stau lucrurile, de bunăvoie și nesilit de nimeni. Dar, după ce-a dat din casă, domnul i-a anunțat și pe cei din conducerea firmei și ne-a anunțat că datele furnizate de dumnealui nu pot fi văzute ca informații oficiale pentru că este un simplu angajat și nu are voie să dea informații publice.

Domnul se mai contrazice în declarații, dar asta poate pentru că nu are voie să dea informații oficiale. Astfel, ba curățenia din cimitirul Eroilor ține de Armată, ba firma M&D Mens e responsabilă de curățenia generală. Reparațiile clopotniței ori țin de Primărie, ori de biserica din cimitir.

Vă prezentăm, punctual, răspunsurile (ne)oficiale legate de problemele semnalate de oameni, răspunsuri pe care domnul Petrescu le-a dat înainte de a cere voie de la conducerea firmei:

Poarta sudată – „Aleea de acolo e pentru a ajunge la morminte, nu pentru a traversa cimitirul. Acolo nu e poartă. E o bucată de gard lipsă. Acum două săptămâni erau acolo niște cai și-am avut sarcină de la poliție să refacem gardul“.

Toaleta ecologică – „Acum șapte ani, când s-a luat cimitirul în primire, noi am scris în inventar că acel WC este dezafectat. Nu are voie să fie vreun WC acolo. S-a făcut acum un WC la intrare. Nu-l administrăm noi“.

Mizeria din pârâul Borzoghean – „Noi curățăm mereu acel pârâu pentru că suntem singurii care administrează pârâul, care vine cu toate mizeriile de sus, când vine viitură. Altcineva nu se ocupă“.

Mizeria din cimitir – „Sunt mii și mii de candele pe care le adunăm zilnic. Eu vă pot arăta facturile noastre către Brantner, semnate, cu zeci de metri cubi pe lună, pe care îi evacuăm din cimitir în mod continuu. Dacă noi n-am face această treabă, vă spun că poate nu s-ar mai putea intra în cimitir. Sunt oameni care intră și aduc gunoi în cimitir“.

Cruci rupte în cimitirul Eroilor – „Cimitirul Eroilor e administrat de Armată, nu de noi“.

Clopotnița – „Noi nu administrăm tot cimitirul, că nu suntem plătiți pentru așa ceva. Administrăm terenul, curățenia generală, toate înhumările și deshumările, registre evidențe morți. Primăria e proprietar și are în întreținere infrastructura. Noi suntem chiriași. Clopotnița e a bisericii“.

Lipsa fondurilor – „Întreținerea anuală este de 28 de lei de mormânt. Din aceștia, firma dacă rămâne cu jumătate, după ce se scade TVA de 24% și redevența de 33% către Primărie. Asta înseamnă cam un leu/lună de mormânt. Cu acel un leu/lună, dacă ar plăti toți, nu se asigură nici măcar plata la Brantner, care este de 8-9.000 de lei/lună“.

Rezilierea contractului cu municipalitatea, dacă nu rezolvă problemele până la finalul anului

Chiar dacă cei din conducerea firmei par să fie foarte siguri de faptul că vor avea sediu social la cimitirul Eternitatea până în 2031, primarul spune că au termen până la finalul lui 2015 pentru a remedia problemele dacă nu vor să rămână fără contract. „În primăvara acestui an a fost chemată firma care administrează aceste cimitire și i s-a atras atenția să-și respecte obligațiile contractuale. A fost o sesizare venită din partea cetățenilor și a preotului de la biserica din cimitirul Borzoghean legat de acoperișul de la clopotniță și de starea în care se prezintă cele două camere mortuare. Avem angajament scris din partea firmei cu obligația fermă ca, până la sfârșitul acestui an, să rezolve cele două probleme. Dacă firma nu-și îndeplinește condițiile contractuale va fi notificată cu intenția de reziliere a contractului“, a declarat primarul Dragoș Chitic.

M&D Mens SRL, firmă ce se ocupă cu administrarea cimitirelor Eternitatea și Pietricica, a fost înființată în luna mai 2002. Firma are acum sediul social la Cimitirul Eternitatea din Piatra Neamț, dar înainte figura într-un bloc de pe bulevardul Dacia, la etajul nouă. Sediul social a fost schimbat, în evidențele Registrului Comerțului, în anul 2007, când a fost închis și punctul de lucru din Dumbrava Roșie, de pe strada Troleibuzului, numărul 11. Un lucru mai mult decât ciudat este faptul că sediul din cimitir figurează ca fiind valabil până pe 22 noiembrie 2031, ca și cum administratorii firmei ar ști că vor avea contractul valabil încă 16 ani. Începând cu luna iulie 2007, societatea figurează ca având încă un punct de lucru în cimitirul Pietricica.

Cifra de afaceri a crescut, firma, în schimb, a mers tot pe pierdere

Conform datelor de la Registrul Comerțului, firma are patru asociați: Adriana Dulamă, 47 de ani, care deține 35% din acțiuni, Doina Lecușescu, 57 de ani, tot cu 35%, Maria Corina Gafița, 48 de ani, cu 20%, și Dan Ghiorghiu, 62 de ani, care deține doar 10% din acțiuni, dar figurează ca administrator unic.

Primele două au fost cooptate în societate abia în luna noiembrie 2009, în momentul în care doi dintre asociați s-au retras: Cătălin Țăranu și Constantin Aciubotăriței.

Deși cifra de afaceri a crescut constant în perioada 2012-2014, de la 626.838 lei în 2012, la 742.559 lei și, apoi, la 823.239 lei, în cei trei ani, societatea a raportat la Finanțe numai pierderi – 37.800 lei, 37.819 lei și 31.806 lei.

Numărul mediu de angajați a fost relativ constant – 11, însă pentru 2014 au fost raportați 13 angajați ca număr mediu.

Nici când M&D Mens SRL raporta profit, acesta nu era prea mare. Cel mai mare a fost aferent anului 2010, când exercițiul financiar a fost încheiat cu un plus net de 31.389 lei.

Andreea AMARIEI       Ionuț CORFU

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ