De marti, in Neamt va ajunge un val de aer cald, care in unele zile va ridica mercurul din termometre pana la 27 de grade Celsius! In afara de acest lucru, pana sambata, 23 mai, cerul va fi variabil, existand putine sanse de ploaie. In aceste conditii, amatorii de drumetii se vor bucura de un timp ideal de a strabate potecile muntilor. Totusi, pentru duminica, meteorologii prevestesc o racire a timpului si ploi trecatoare. Pana atunci, luni, cerul va fi mai mult senin. La pranz, mercurul din termometre va urca pana la 23 de grade Celsius. Noaptea, minima aerului va scadea pana la 7 grade Celsius. Dupa care, marti si miercuri, temperatura diurna va ajunge pana la 25 de grade Celsius. Cerul va fi senin. Spre seara se vor aduna cativa nori. Joi va fi cel mai cald. La ora pranzului, mercurul din termometre va arata 27 de grade Celsius. Dupa lasarea intunericului, minima aerului va fi de 11 grade Celsius. Pentru vineri, Administratia Nationala de Meteorologie prevesteste o vreme mai calda decat normalul perioadei. La amiaza, mercurul din termometre se va apropia de 27 de grade Celsius. Cerul va fi partial insorit. Si a doua zi, soarele va straluci cu putere. Si duminica a fost o zi frumoasa, cu temperaturi destul de mari. La ora 11, la Piatra Neamt si Targu Neamt mercurul din termometre urcase pana la 20 de grade Celsius. In schimb, sus, pe crestele Ceahlaului era frig, respectiv 4 grade Celsius.