Alesii Parlamentului Europen voteaza interzicerea achizitionarii antibioticelor fara prescriptie pentru a preveni abuzul de medicamente. Si autoritatile sanitare din tara noastra se declara ingrijorate de consumul excesiv si abuziv de antibiotice pacientii au de suferit pentru ca o parte din medici prescriu aceste medicamente cu prea mare usurinta, alteori pentru ca ei insisi se trateaza dupa ureche, iar unii farmacisti sunt de acord sa le vanda aceste pastile fara reteta. Pediatrii din Spitalul Judetean de Urgenta Piatra Neamt atrag atentia parintilor asupra faptului ca se confrunta cu tot mai multe cazuri grave generate de consumul de antibiotice, in sensul ca, pe fondul unui „tratament” neadecvat apar reactiile adverse, iar organismul devine rezistent la medicatie si nu mai raspunde decat la administrarea celor mai puternice produse, care inevitabil ataca organe precum ficatul, rinichii si stomacul. Parlamentul European informeaza ca deputatii au votat, marti, 19 mai, o rezolutie prin care propun masuri de imbunatatiire a sigurantei pacientilor. Aceasta presupune si combaterea rezistentei la antibioticele umane si veterinare, utilizand tratamentele disponibile in mod mai responsabil si promovand inovatia.
Potrivit medicilor, administrarea incorecta a antibioticelor duce la aparitia bacteriilor rezistente la antibiotice. Acestea nu mai sunt sensibile la tratamentul cu antibiotice, afectiunea poate dura mult mai mult sau pot aparea complicatii serioase, fiind necesar un tratament mult mai lung si adesea mult mai costisitor. In unele cazuri grave bacteriile rezistente la antibiotice pot duce chiar la decesul pacientului.